Trump NU crede în vaccinul anti-covid. Va fi SINGURUL care nu se va vaccina de la Casa Albă

Donald Trump anunţă că nici el şi nici funcţionarii de rang înalt de la Casa Albă ar urma să nu fie vaccinaţi împotriva covid-19, în pofida faptului că Statele Unite lansează luni o vastă campanie de vaccinare cu vaccinul alianţei Pfizer/BioNtech, după ce au depăşit pragul de 300.000 de morţi din cauza noului coronavirus, relatează Reuters.

Presa americană scria că personalul Casei Albe urmează să fie vaccinat în următoarele zece zile, scrie news.ro.

Preşedintelui în exerciţiu, Donald Trump, şi vicepreşedintele său, Mike Pence, urma să li se propună să se vaccineze rapid – în cadrul unui program vizând să garanteze continuitatea Guvernului, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată dosarului.

Însă, Trump a anunţat ulterior că a solicitat o ”ajustare” a proiectului vaccinării personalului Casei Albe.

”Oamenii care muncesc la Casa Albă urmează să fie vaccinaţi mai târziu în cadrul programului, mai puţin în cazul acest lucru este necesar în mod specific”, a scris el pe Twitter.

Donald Trump şi soţia sa, Melania Trump, s-au îmbolnăvit de covid-19, iar el a fost spitalizat timp de trei nopţi, la începutul lui octombrie, când a primit îngrijiri împotriva covid-19, cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale. După ce s-a vindecat, Trump s-a declarat ”imunizat” împotriva SARS-CoV-2.

Un număr de oficiali dela Casa Albă s-a îmbolnăvit, de asemenea, de covid-19.

Reuters scrie că nu ştia imediat dacă preşedintelui ales Joe Biden, vicepreşedintelui său, Kamala Harris, şi altor membri ai echipei democrate de tranziţie avea să li se propună să fie vaccinaţi.

De la începutul epidemiei, 299.093 de oameni au murit din cauza covic-19 în Statele Unite, care se confruntă cu o intensificare puternică a epidemiei.

Acest bilanţ vertiginos se înregistrează în contextul lansării unei vaste campanii de vaccinare în ţară, luni.

Obiectivul campaniei este vaccinarea unui număr de aproximativ 20 de milioane de persoane până la sfârşitulanului şi a 100 de milioane până la sfârşitul lui martie.

”Personalului Casei Albe i se va administra vaccinul un pic mai târziu în cadrul programului (…). Eu am cerut să se facă această ajustare. Vaccinarea mea nu este programată, dar abia aştept să o fac la momentul oportun. Mulţumesc!”, a scris trump de Twitter.

Cu doar câteva ore mai înainte, notează cotidianul The New York Times (NYT), Trump anunţa, din contră, că administraţia a prevăzut ca agenţilor si să li se propună vaccinarea rapid.

Potrivit NYT, motivul acestei răzgândiri a lui Trump era necunoscut iimediat.

Statele Unite au devenit cea de a şasea ţară – după Regatul Unit, Canada, Bahrain, Arabia Saudită şi Mexic – care a aprobat vaccinul alianţei americano-germane Pfizer BioNTech.

Vaccinarea în Statele Unite urmează să înceapă luni în statul american Kentucky.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed