Turcia îi judecă pe generalii israelieni

Procuratura turcă solicită pedepse maxime – de nouă ori închisoare pe viaţă – pentru cei patru foşti militari israelieni, acuzaţi de uciderea a patru civili turci, aflaţi la bordul flotei cu ajutoare destinate Fâşiei Gaza. Procesul împotriva generalilor – printre care se numără şi fostul şef al statului major Gabi Ashkenazi – are loc în absenţa acestora.

 

Israelul a calificat procesul ca fiind unul „unilateral din punct de vedere juridic” şi a refuzat cooperarea. Mulţi experţi israelieni pun la îndoială competenţa unui complet de judecată turc de a se pronunţa într-un asemenea caz, scriu cei de la Deutsche Welle.

 

În urmă cu doi ani, activişti pentru drepturile omului din 37 de state, la bordul unor ambarcaţiuni în cadrul flotei Mavi Marmara, au încercat să spargă blocada impusă de Israel în Fâşia Gaza, pentru a împărţi locuitorilor mărfuri de primă necesitate. Atacul israelian asupra flotei s-a soldat cu uciderea a 9 şi rănirea altor 30 de persoane. Reacţia imediată a guvernului de la Ankara a fost expluzarea ambasadorului israelian.

 

Acum este aşteptat „un proces istoric”, spune Gulden Sonmez, avocată şi membră în conducerea organizaţiei islamice de ajutor IHH. Persoanele ucise făceau parte din această organizaţie, care a şi finanţat transportul de ajutoare. „Dacă ofiţerii isarelieni vor fi găsiţi vinovaţi, atunci vor putea fi arestaţi cu ajutorul interpolului, oriunde în lume”, crede Gulden Sonmez.

 

Trei condiţii pentru Israel

 

Activiştii de pe Mavi Maramara aşteaptă începerea urmăririi penale şi în cazul civililor şi soldaţilor israelieni implicaţi în atacul din 2010. În ciuda speranţelor pe care aceştia nu le ascund, mulţi observatori sunt sceptici în privinţa condamnărilor solicitate de procuratura turcă.

 

Guvernul conservator din Ankara a cerut scuze oficiale din partea Israelului precum şi ajutoare financiare pentru familiile activiştilor ucişi, în paralel cu relaxarea blocadei din Fâşia Gaza. „Dacă Israelul doreşte să îşi normalizeze relaţia cu cel mai important prieten din lumea islamică, trebuie să îndeplinească aceste trei condiţii”, spunea ministrul turc pentru relaţii cu Uniunea Europeană, Egemen Bagis, în timpul vizitei sale la Berlin, din 31 octombrie. „Nu ne bucură înrăutăţirea relaţiilor cu Israelul. Dar suntem foarte sensibili, când e vorba de această temă.”

 

Parteneri vechi, tensiuni noi

 

Relaţiile dintre cele două state au fost foarte apropiate în ultimii 50 de ani. Turcia a fost primul stat cu populaţie majoritar musulmană care a recunoscut statul Israel şi a deschis o ambasadă acolo. Nu de puţine ori, Ankara şi-a asumat rolul de mediator între Israel şi statele musulmane.

 

În anii ’90, cele două ţări au cooperat în proiecte de apărare şi modernizare, volumul schimburilor comerciale bilaterale a atins mai multe miliarde de dolari americani. Cooperarea a fost însă îngheţată o dată cu înrăutăţirea relaţiilor. Inclusiv turismul este afectat: în 2008, 560.000 de israelini şi-au petrecut vacanţa în Turcia, după atacul din 2010, numărul acestora a scăzut constant, ajungând la numai 80.000 în 2011. Doar comerţul a rămas la cote înalte: în 2011 s-a înregistrat o creştere semnificativă a volumului schimburilor bilaterale de mărfuri.

 

Se impune o nouă apropiere

 

„Credem că guvernul turc, condus de Recep Tayyip Erdogan a neglijat bunele relaţii cu Israelul, pentru a spori influenţa Turciei în lumea arabă”, constată un diplomat isrealian care preferă să rămână anonim. „Îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale este însă în interesul ambelor state. Noile provocări din regiune impun o asemenea apropiere”, mai adaugă oficialul citat.

 

De cealaltă parte, diplomaţii turci sunt de părere că politica internă israelienă stă la baza înrăutăţirii relaţiilor. „După mai multe runde de negocieri, reprezentanţii celor două tabere au căzut de acord asupra unui plan pentru normalizarea relaţiilor”, afirmă un diplomat turc, sub protecţia anonimatului. „Dar politicienii israelieni nu au fost de acord, nu au dat dovadă de nici un fel de curaj politic”, mai adaugă sursa citată.

 

Ankara aşteaptă acum alegerile din Israel, programate să se desfăşoare în luna ianuarie. Diplomaţii speră că rezultatul scrutinului va influenţa pozitiv relaţiile turco-israeliene. Un factor extrem de important rămâne şi politica lui Erdogan. Nu se ştie încă dacă actualul Premier va face paşii hotărâtori pentru îmbunătăţirea relaţiilor. Chiar şi în timpul vizitei la Berlin, de la finele lunii octombrie, Erdogan a declarat sus şi tare că susţine relaxarea politicii Israelului în Fâşia Gaza.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed