AcasăEconomieTwitter oferă un nou plan anual pentru abonamentul Twitter Blue

Twitter oferă un nou plan anual pentru abonamentul Twitter Blue

Utilizatorii se pot abona la serviciu pentru un preţ anual de 84 de dolari, în loc de un preţ lunar de 8 dolari pe web şi 11 dolari pe dispozitivele Apple.

Reducerea va fi disponibilă în ţări precum Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Japonia, Noua Zeelandă şi Australia, a spus Twitter.

De la preluarea de către miliardarul Elon Musk a Twitter pentru 44 de miliarde de dolari, anul trecut, el a adus schimbări companiei, inclusiv noi planuri de abonare pentru Twitter Blue.

Bifa albastră era rezervată anterior conturilor verificate ale politicienilor, personalităţilor celebre, jurnaliştilor şi altor persoane publice.

Dar o opţiune de abonament, deschisă oricui este pregătit să plătească, a fost lansată anul trecut pentru a ajuta Twitter să îşi crească veniturile, în timp ce Musk luptă pentru a păstra agenţii de publicitate.

La începutul lunii decembrie, Musk a adăugat că bifa albastră Basic a Twitter va avea jumătate din numărul de reclame, iar platforma de socializare va oferi un nivel mai înalt al serviciului, fără reclame, până anul viitor.

 

Ultimele Articole