UBER și BOLT, ultimele două săptămâni de existență în România? Tot ce e posibil

0

Aplicaţiile de tipul Clever Taxi sau servicii ca Uber şi Bolt ar putea fi scoase sau restricţionate în România în următoarele două săptămâni. Pe 16 mai va intra în vigoare ordonanța care modifică Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi.

 

„În mai puțin de două săptămâni în România am putea asista la restricționarea sau dispariţia serviciilor alternative de transport urban, precum Uber, Bolt sau Clever, deși 9 din 10 români îşi doresc ca autorităţile să încurajeze dezvoltarea acestor servicii, şi să nu le limiteze, potrivit unui sondaj IRES. Asta în condițiile în care alte state din Uniunea Europeană, inclusiv Germania, fac pași repezi către liberalizarea totală a pieței de transport, deși se confruntă, ca și România, cu o puterică opoziție din partea industriei de taximetrie”, spune Asociația „Coaliția pentru Economia Digitală”, o organizație neguvernamentală, non-profit, apolitică și independentă care are ca scop promovarea beneficiilor economiei digitale pentru consumatori, furnizori de servicii și pentru economiile locale.

 

Executivul are în lucru un proiect de ordonanță de urgență menit să creeze și în România un cadru de reglementare pentru noile servicii de transport alternative, similar celui existent în alte țări membre ale Uniunii Europene, unde astfel de platforme funcționează legal.

 

„Pentru cei peste două milioane de utilizatori şi pentru zecile de mii de şoferi, care folosesc aceste aplicații pentru a-şi câştiga existenţa, salvarea ar putea veni de la Palatul Victoria. Dacă Guvernul nu va face nimic, pe 16 mai va intra în vigoare ordonanța care modifică Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și care dă unde verde la abuzuri împotriva șoferilor care lucrează pentru aplicațiile de transport urban”, mai arată asociaţia.

 

Articolul integral  pe ECONOMICA.NET