UDMR propune taxă de solidaritate pentru cei care câştigă peste 100.000 de lei/an

Kelemen Hunor a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că într-o perioadă de criză persoanele fizice şi juridice care au câştiguri substanţiale pot contribui la echilibrarea inechităţilor din societate pentru a aduce bani la bugetul de stat.

 

„Propunem în strategia noastră fiscală şi economică pe termen mediu şi lung introducerea temporară, pe trei ani, a unui impozit de solidaritate, care să poată funcţiona din 2013. Într-o perioadă de criză, persoanele fizice şi juridice care au câştiguri substanţiale pot contribui la echilibrarea inechităţilor din societate pentru a aduce bani la bugetul de stat. Filosofia este că acela care câştigă mai mult, peste o anumită sumă, să aibă o contribuţie mai mare la bugetul la stat. Este filosofia solidarităţii sociale, fără să afecteze cota unică în 99 la sută din cazurile existente. Şi în România o astfel de taxă de solidaritate trebuie acceptată”, a menţionat liderul UDMR.

 

La rândul său, europarlamentarul Iuliu Winkler a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că impozitul de solidaritate prevede taxarea cu 40 la sută în cazul celor cu venituri anuale de peste 100.000 de lei şi doar pentru suma care depăşeşte acest prag.

 

„Un astfel de impozit de solidaritate se vehiculează în mai multe state ale UE. Un sistem fiscal trebuie să fie echitabil, fiecare membru al societăţii contribuie proporţional cu propria putere la sistemul de taxe şi impozite. Dacă am pune un nivel de la care aplicăm impozitul de solidaritate la 100.000 de lei pe an, înseamnă că pentru această sumă se plăteşte cota unică de 16 la sută, iar ceea ce depăşeşte această sumă va fi taxat cu 40 la sută. Aceasta este filosofia, este un impozit temporar”, a explicat Winkler.

 

UDMR mai propune, în strategia fiscală, un nou cod fiscal, care să fie adoptat până la jumătatea anului 2013 şi care să fie aplicat din 1 ianuarie 2014, în condiţiile în care actualul cod fiscal a fost modificat de 90 de ori, aproape de fiecare dată prin OUG, ocolind Parlamentul.

 

De asemenea, UDMR susţine păstrarea cotei unice de 16 la sută şi pregătirea unui studiu de impact pentru o eventuală trecere la impozitarea progresivă, revenirea TVA la 19 la sută şi reducerea contribuţiilor de asigurări sociale cu două trepte, în prima etapă cu 3,5 la sută la angajator şi cu 2,5 la sută la angajat, iar ulterior cu câte doi la sută, pentru ambele categorii.

 

Liderii UDMR s-au declarat convinşi că prin luarea unor măsuri fiscale adecvate se va putea reduce economia neagră cu 20-25 la sută.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed