”UE nu te mai lasă să folosești cuvintele Crăciun și Maria.” Cum s-a rostogolit un fake news!

0

Comisia Europeană retrage recomandările interne privind limbajul de incluziune socială cu referiri la Crăciun. Documentul a declanșat un scandal după ce a apărut în presa din Italia, unde politicienii de extremă dreapta l-au folosit pentru a le transmite eronat oamenilor că ”UE nu-i mai lasă să folosească cuvintele Crăciun sau Maria.”

Documentul de uz intern a stârnit controverse în mai multe țări, în special din cauza modului în care era recomandată utilizarea cuvântului Crăciun. „Nu este un document matur și nu îndeplinește toate standardele de calitate ale Comisiei”, a declarat comisarul UE pentru egalitate, Helena Dalli, relatează La Repubblica.

Comisarul european pentru egalitate, Helena Dalli, a retras documentul intern privind comunicarea de incluziune socială care a stârnit controverse cu privire la utilizarea cuvântului Crăciun. „Inițiativa mea de a dezvolta documentul intern ca ghid de comunicare pentru personalul Comisiei a avut ca scop atingerea unui obiectiv important: acela de a ilustra diversitatea culturii europene și de a arăta natura incluzivă a Comisiei Europene față de toate straturile sociale și convingerile cetăţenilor”, a explicat comisarul.

„Cu toate acestea, versiunea de ghid publicată nu servește în mod adecvat acestui scop. Nu este un document matur și nu îndeplinește toate standardele de calitate ale Comisiei. Recomandările necesită în mod clar mai multă muncă. Deci voi retrage recomandările și voi lucra în continuare la acest document.” a explicat Dalli.

Comisia a emis un set de recomandări de uz intern pentru a evita discriminarea în comunicare. „Orice persoană din UE are dreptul de a fi tratată în mod egal”, era premisa documentului. Scopul este de a limita referirile la „sex, etnie, rasă, religie, dizabilitate și orientare sexuală”. Printre sugestii a fost, de exemplu, aceea de a evita referirea la Crăciun în comunicările interne. Oficialii de la Bruxelles nu ar trebui „să presupună că toată lumea este creștină pentru că toată lumea celebrează sărbătorile creștine și nu toți creștinii le sărbătoresc la aceleași date”. Sfatul era de a arăta „sensibilitate la faptul că oamenii au tradiții și calendare religioase diferite”.

Iată un exemplu despre cum era indicată în document formularea unei fraze despre Crăciun: în loc să spui „Perioada de Crăciun poate fi stresantă”, transmiți „Perioada de sărbători poate fi stresantă”.

Decalogul din ghidul intern de comunicare incluzivă:

Orientările din ghidul intern conțin mai multe capitole privitoare la tratamentul egal:

  • Nu utilizați substantive sau pronume care au legătură cu genul subiectului;
  • Mențineți un echilibru între sexe în organizarea fiecărui grup specilizat
  • Dacă utilizați conținut audiovizual sau mărturii, asigurați-vă că diversitatea este reprezentată în fiecare aspect;
  • Nu vă adresați audienței cu cuvintele „doamnă” sau „domn” ci folosiți un generic „stimați colegi”;
  • Când vine vorba de transsexuali, identificați-i după indicația lor;
  • Nu folosiți cuvântul „bătrâni”, ci „oameni în vârstă”;
  • În cazul persoanelor cu dizabilități, referirea să se facă la persoană, nu la boală (de exemplu, în loc de „Andrei este infirm”, trebuie folosit „Andrei are o dizabilitate”).
  • În ghid sunt și referiri la o comunicare „corectă” în ceea ce privește religiile. De exemplu, în text este indicat, în orice conținut de comunicare, „să nu se folosească nume proprii tipice unei anumite religii”.

Documentul a născut un fake news: ”În Europa este interzis să spui „Crăciun” și chiar să te numești Maria”

Politicienii de extremă-dreapta din Italia s-au folosit de aceste recomandări pentru a acuza Comisia Europeană că interzice folosirea cuvântului „Crăciun” și a numelui „Maria”. Mai multe publicații au citat documentul intern care stabilea linii pentru o comunicare mai incluzivă a oficialilor Comisiei Europene. ”În Europa este interzis să spui „Crăciun” și chiar să te numești Maria” a titrat Il Giornale.

Deși documentul există, unele relatări din presa italiană au fost folosite de politicienii de extremă dreaptă în scopuri de propagandă și pentru a da impresia că executivul de la Bruxelles vrea să eradicheze creștinismul. ”Comisia Europeană, printr-un document intern, consideră Crăciunul o sărbătoare nu foarte „incluzivă”. Au luat la țintă și numele Maria. Motivul? Ele ar putea fi „ofensatoare” pentru necreștini. E destul: istoria și identitatea noastră nu pot fi anulate” a scris pe Twitter Giorgia Meloni deputată italiană și reprezentantă a partidului naționalist conservator Fraţii Italiei.

În realitate, documentul de 32 de pagini este destinat oficialilor Comisiei și propune un limbaj care încearcă să îmbrățișeze diversitatea care alcătuiește Uniunea Europeană. De asemenea, își propune să elimine stereotipurile din comunicarea oficială pentru a evita discriminarea.