UE s-a RUPT în două! Motivul este incredibil

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a captat atenţia continentului cu anunţul Green New Deal, programul ecologic care are ca scop transformarea Uniunii Europene într-o regiune cu emisii de carbon zero până în 2050. Pe cât de ambiţios este, programul deja întâmpină mari dificultăţi, interne şi externe, iar Uniunea Europeană se vede pusă între ciocan şi nicovală mai mult ca oricând, relatează POLITICO.

 

Luna de miere, însă, ar putea să dureze mai puţin de o zi. La doar câteva ore după ce şi-a ţinut discursul în care a comparat noul program ecologic european cu aselenizarea, realitatea politică îşi va face din nou simţită prezenţa la Bruxelles. Liderii celor 27 de state se vor întâlni în cadrul unui summit de două zile în care vor trebui să se hotărască dacă sunt de acord cu obiectivul de a avea emisii 0 până în 2050.

 

Semnele nu sunt foarte bune. Liderii europeni nu au putut ajunge la un acord asupra acestei ţinte nici în iunie din cauza rezistenţei statelor din Europa centrală, îngrijorate de costurile economice ale unui asemenea angajament.

Cehia, Ungaria şi Polonia nu plănuiesc să îşi schimbe opinia în ceea ce priveşte acest acord în condiţiile în care nu vor primi sume importante de bani europeni care să neutralizeze pierderile suferite dacă acest program ar intra în vigoare.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed