Umilință totală pentru Vela: N-ARE MINTE nici cât un primar de Caransebeș 

0

Traian Băsescu a rememorat incidentul de la Restaurantul Cireșica, din vremea când era președintele României, incident în care, dintr-o eroare a SPP-ului și a Ministerului de Interne, șeful statului și șoția lui au fost introduși la un eveniment la care lua parte Bercea Mondialul. Băsescu spun că i-a iertat atunci și pe șeful SPP și pe ministrul de Interne care trebuiau destituiți.

 „Povestea cu banul pus la Sărbătoarea Romilor, vreau să spun că toți oamenii din subordinea ministrului de Interne au făcut-o de oaie acolo. Adică, SPP-ul când e în misiune cu președintele își subordonează toate instituțiile, adică, SRI, Poliție, Jandarmerie. Eu am ajuns acolo și m-am trezit că un infractor notoriu, a ajuns în preajma mea și a soției mele. SPP-ul trebuia informat de polițiștii din zonă că acolo se află Bercea Mondialul. Iar ministrul de Interne și șeful SPP-ului trebuiau destituiți acolo, eu nu am vrut să fac scandal atunci. 

Eu am intrat într-o zonă în care instituțiile statului nu trebuiau să mă lase să ajung. Eu m-am dus acolo invitat de Regele Cioabă, cu care am avut o relație specială, dar în program nu a existat prezența lui Bercea Mondialul și punerea unui bănuț de aur la gâtul soției mele, despre care vorbește domnul Vela”, a explicat Băsescu, la România Tv. 

În urma discuției, fostul șef al statului a lansat un val de critici împotriva Guvernului, desființându-i atât pe Marcel Vela cât și pe Violeta Alexandru.

„Ce să vă spun de Vela, n-are minte nici cât un primar de Caransebeș. Vela până învață care sunt responsabilitățile Ministerului de Interne, probabil va trebui să plece din mandat. Îmi pare rău că ieri am stabilit că decât PSD-ul, mai bine PMP-ul să nu voteze căderea Guvernului, dar cu miniștri gen Vela, cu premier gen Orban, cu miniștri ai Muncii, gen doamna aia care ne iese și ne spune că găina a mai făcut un ou de aur ‘Ia uite, s-au tipărit tichetele de pensii!’, dom’le, e o mare nebunie. Adică este o mare victorie că s-au tipărit tichetele de pensii! Și iese de trei ori pe zi și n zice cum s-a forțat dânsa și i-a curs sudoarea șiroaie pe fruntea și obrajii ei, că s-au tipărit tichetele de pensii. Am ajuns la un ridicol propagandistic care întrece orice măsură.

 Iar Vela, cred că se duce la Caransebeș, probabil că ține figura să te duci cu jacă di cheli și cu șapcâ pi uochi și să spui că este candidat, dar la București nu merge, când spui că ești ministru de interne”, a mai spus Traian Băsescu.