Un autocar s-a răsturnat în județul Arad! 33 de persoane se aflau în el

0

Alertă în județul Arad. Un autocar cu 33 de pasageri a fost implicat într-un accident în comuna Buteni, chiar în această seară, iar autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.

Potrivit Antena 3, autocarul în care se aflau 33 de persoane la bord, s-a răsturnat în această seară la ieșirea din localitatea Buteni, judeţul Arad. Șapte persoane au ajuns la spital.

Toate cele 33 de persoane au ieșit singure din autocar, arată sursa citată care precizează că autocarul este înmatriculat în judeţul Timiş şi efectua un transport turistic.

Un autocar s-a răsturnat în Arad! 33 de persoane se aflau în el

În același timp, testarea cu aparatul alcooltest a şoferului a indicat că acesta nu consumase alcool.

Autorităţile au activat iniţial planul roşu de intervenţie, iar la locul accidentului au fost trimise o unitate de terapie intensivă mobilă, o autospecială pentru transport victime multiple, 10 ambulanțe SMURD și 6 ambulante ale Serviciului Județean de Ambulanță Arad.

Ulterior, planul roşu de intervenţie a fost dezactivat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.