Un Comitet de experţi din cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii îşi exprimă într-un raport ”îngrijorarea profundă” faţă de tratamentul aplicat minorităţilor etnice şi religioase în China, mai ales în Xinjiang

Acest comitet – alcătuit din 20 de experţi independenţi, însărcinaţi să evalueze aplicarea convenţiilor OIM – îşi exprimă ”îngrjorarea profundă faţă de orientările politicilor” repertoriate în numeroase documente oficiale chineze, în acest raport anual, menit să facă un bilanţ al respectării convenţiilor OIM ţară cu ţară.

Într-un răspuns detaliat, anexat raportului, Beijingul respinge din nou – în bloc – aceste acuzaţii, mai ales cu privire la muncă forţată, formulate de către Confederaţia Sindicală Internaţională (CSI) în acest document, coroborate de numeroase publicaţii ale unor ONG-uri.

Acestea sunt nişte acuzaţii ”false şi motivate politic”, replică Guvernul chinez.

CENTRE DE REEDUCARE POLITICĂ

Potrivit unor organizaţii de apărarea drepturilor omului, cel puţin un milion de uiguri şi de mebri ai altor minorităţi turcofone, în princpal musulmane, sunt sau au fost încarceraţi în lagăre în această regiune din nord-vestul Chinei.

Beijingul susţine că este vorba despre centre de formare profesională, menite să-i îndepărteze de terorism şi separatism.

Comitetul de experţi cere Beijingului ”să reorienteze mandatul centrelor de formare profesională şi educaţie”, care sunt în prezent ”centre de reeducare politică bazate pe detenţie administrativă”.

El îndeamnă China să facă în aşa fel încât activităţi de formare profesională şi de plasament ”să ajute minorităţile etnice şi religioase (…) în propriul lor interes şi în acord cu aspiraţiile lor, ţinând cont de nevoile societăţii”.

Experţii cer totodată Beijingului să înceteze să facă să poarte ”povara deradicalizării întreprinderi şi sindicate pe care le împiedică, prin acest lucru, să-şi îndeplinească rolul respectiv (…)”.

Comitetul cere de asemenea ca autorităţile chineze să informeze în mod detaliat cu privire la măsuri pe care le-au luat în vederea respectării angajamentelor internaţionale pe care şi le-au asumat în domeniul egalităţii de tratament ”în centrele de formare profesională din Xinjiang şi în centrele de educaţie” sau în ceea ce priveşte ”uigurii şi alte minorităţi etnice, atunci când aceştia încearcă să se angajeze în afara Xinjiangului”.

Guvernul chinez afirmă, în răspunsul său, că ”sub egida sa, Xinjiangul a făcut progrese mari în privinţa apărării drepturilor omului şi dezvoltării”.

El adaugă că ”toate grupurile etnice îşi aleg în mod voit locul de muncă pe care-l aleg” şi acuză CSI de faptul că ”ignoră progresele în domeniul dezvoltării economice, luptei împotriva sărăciei, îmbunătăţirea nivelului de trai şi eforturile de a avea locuri de muncă decente în Xinjiang”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed