x


  • EUR
    4.8704
    USD
    3.9791
string(7) "politic"

Un condamnat pentru corupție candidează pe listele PNL Prahova

Mircea Roșca, fost deputat în legislatura 2012-2016, a fost condamnat într-un dosar de corupție, sentința în primă instanță.

Autor: Mihai Voican | Sursa: EURACTIV | Publicat: 21.10.2020, 15:47

Mircea Roșca, condamnat în primă instanță într-un dosar de corupție, se află pe lista PNL Prahova pentru Camera Deputaților.

Virgil Musta cere STARE DE URGENȚĂ: Trei săptămâni sunt suficiente

 

Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, ocupă primul loc pe lista de candidați pentru Camera Deputaților depusă miercuri de PNL Prahova. Pe aceeași listă se află, pe locul al treilea, fostul deputat Mircea Roșca, condamnat în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un proces de corupție, dar și un alt fost deputat, Sorin Teju, care s-a remarcat atunci când a completat declarația de avere cu numeroase greșeli gramaticale cum ar fi: ”bijuteri aur”, ”Casa de pensi”, ”SC Coperativa”, ”venituri din chiri”, scrieNews.ro.

 

Trădare pe scena politică! PSD-ul l-a furat înainte de alegerile parlamentare

 

 

Mircea Roșca, fost deputat în legislatura 2012-2016, a fost condamnat într-un dosar de corupție, sentința în primă instanță, dictată de un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind de trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență, pedeapsă la care se adaugă un termen de încercare de 5 ani. Roșca a fost trimis în judecată de procurorii DNA în februarie2015.

 

”În virtutea obligațiilor de la Minister, m-am ocupat recent de un obiectiv de investiții, Palatul de Justiție, care a început cu foarte mulți ani în urmă și sunt fericit că se va finaliza în perioada următoare, am alocat suma de 30 de milioane de lei pentru lucrări și dotări. Acest obiectiv de investiții se înscrie în linia despre care vorbea domnul președinte (n.r. al organizației județene, Iulian Dumitrescu) și despre care discuta și premierul, de dezvoltare și de fructificare a potențialului pe care țara noastră îl are, de a crește nivelul de trai al oamenilor și de a reduce decalajele dintre standardele de trai din sânul Uniunii Europene. Este important să recuperăm aceste decalaje și Partidul Național Liberal are competența necesară pentru a duce la îndeplinire și la nivel parlamentar și la nivel guvernamental acest obiectiv fundamental. Este atuul principal al PNL, și experiență, și tinerețe, și competență, niciun alt partid nu poate oferi aceste calități necesare pentru o bună guvernare și o bună activitate parlamentară”, a declarat miercuri, cu ocazia depunerii listelor de candidatură pentru alegerile parlamentare, ministrul justiției, Cătălin Predoiu, citat de Actualitateaprahoveana.ro.