x


  • EUR
    4.7537
    USD
    4.3082
string(5) "banci"

Un exemplu de globalizare. Banca Românească era grecească și a ajuns la unguri

Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunea prin care OTP Bank România a achiziţionat Banca Românească şi unele active româneşti ale acesteia.

Author: Mihai Voican | Sursa: Money.ro | Publicat: 18.12.2017, 15:12

Banca Românească este membră a Grupului National Bank of Greece. Activele româneşti ce fac obiectul tranzacţiei sunt aferente sucursalei din Londra, respectiv ale filialei din Malta aparţinând National Bank of Greece SA. Atât OTP Bank România, cât şi Banca Românească SA, activează în domeniul serviciilor financiare şi bancare.

 

Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, respectiv al posibilelor efecte anticoncurenţiale, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice.

 

Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa naţională sau pe o parte a acesteia.

 

Banca Românească este a 14-a cea mai mare bancă din România, potrivit bilanţului total de la finalul anului 2016, cu o cotă de piaţă de aproximativ 1,62%, cu activitate atât în sectorul de retail, cât şi corporate.