Un fost consul onorific al României în Italia a fost arestat pentru posesie de droguri

Purtătorul de cuvânt al MAE, Alin Şerbănescu a declarat, la solicitarea NewsIn, căVincenzo Germano şi-a încetat calitatea de consul onorific al României la Bari în urmă cu trei ani şi jumătate, iar autorităţile italiene au fost înştiinţate la vremea respectivă despre această situaţie.

Presa italiană a relatat iniţial că Germano este consul onorific al României, dar MAE, prin Ambasada României la Roma, a făcut precizările necesare, iar agenţia ANSA, de pildă, a revenit cu o nouă versiune a ştirii, în care se spune, corect, că Vincenzo Germano este fost consul onorific al României la Bari.

Vincenzo Germano, în vârstă de 43 de ani, fără antecedente penale, a declarat că deţinea stupefiantele pentru uz personal, dar în acelaşi timp a recunoscut că le distribuia unui cerc restrâns de apropiaţi, negând însă că ar avea legătură cu criminalitatea organizată.

El a fost prins în urma operaţiunii „Bari bene”, o acţiune a poliţiei care vizează limitarea creşterii consumului de droguri specifică perioadei sărbătorilor de iarnă.

Vincenzo Germano, decendent al unei familii bogate din regiunea Bari, este director general al companiei Ferrovie del Gargano, precum şi membru în consiliul de administraţie al Băncii Populare din Bari.

Prin decret prezidenţial, România i-a acordat lui Vincenzo Germano, în 17 noiembrie 2000, Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Cavaler ca „recunoaştere a meritelor avute în promovarea unor fructuoase relaţii economice, culturale şi politice între Italia şi România”.

Potrivit reglementărilor publicate pe site-ul MAE, consulul onorific poate fi desemnat din rândul cetăţenilor români domiciliaţi în statul de reşedinţă, al cetăţenilor acestui stat sau al cetăţenilor unui stat terţ stabiliţi în statul de reşedinţă. El nu beneficiază însă de imunitate diplomatică. Astfel, printre îndatoririle consului onorific se numără aceea de a anunţa de îndată, prin orice mijloace, instituţiile abilitate ale statului român în cazul în care împotriva sa se iniţiază o procedură judiciară de către autorităţile statului de reşedinţă, ori urmează a fi reţinut pentru executarea unei pedepse privative de libertate.

Consulii onorifici  sunt  numiţi  dintre  persoanele  cu  poziţii  importante în ţările respective – oameni politici reputaţi, personalităţi remarcabile în domeniile economic, financiar, bancar, cultural, ştiinţific, avocaţi de renume – , cu independenţă financiară şi comportament la nivelul importanţei funcţiei încredinţate, apropiaţi de România.

Pentru activitatea desfăşurată, consulii onorifici nu primesc din partea statului român salarii, indemnizaţii sau alte venituri, oricare ar fi denumirea acestora şi  suportă din bugetul propriu toate cheltuielile ocazionate de exercitarea funcţiilor lor oficiale decurgând din această calitate.

Consulii onorifici vor îndeplini  atribuţii consulare care nu implică exercitarea autorităţii de stat. Atribuţiile consulare care implică exercitarea autorităţii de stat, care revin oficiilor consulare de carieră, sunt cele referitoare la cetăţenie, vize şi paşapoarte, stare civilă, transmiteri de acte judiciare şi extrajudiciare, încasarea de taxe consulare pentru serviciile prestate, precum şi orice alte activităţi cu un astfel de caracter.

Personalul diplomatic al secţiilor consulare şi consulii de carieră sprijină activitatea consulilor onorifici şi urmăresc modul în care aceştia îşi îndeplinesc obligaţiile înscrise în protocoalele încheiate la preluarea funcţiei.

În caz de deces, de retragere a exequaturului sau de notificare făcută de statul trimiţător statului de reşedinţă în legătură cu încetarea funcţiilor consulului onorific, consulatul se desfiinţează.

Calitatea de consul onorific poate fi retrasă oricând de către autoritatea competentă a statului trimiţător, prin revocarea patentei consulare, dar şi de către autorităţile statului de reşedinţă, prin retragerea exequaturului.

În caz de încălcare a statutului său de consul onorific sau de comitere de fapte incompatibile cu calitatea sa de reprezentant al statului român, ministrul afacerilor externe al României va hotărî să-i revoce patenta consulară.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed