Un grup de 40 de procurori generali din SUA cer Facebook să abandoneze planurile privind o versiune a Instagram pentru copiii de sub 13 ani

”Utilizarea reţelelor sociale poate fi în detrimentul sănătăţii şi bunăstării copiilor, care nu sunt pregătiţi să facă faţă provocărilor implicate de un cont de socializare. În plus, Facebook nu a reuşit, de-a lungul timpului, să protejeze binele copiilor pe platformele sale”, au spus oficialii într-o scrisoare”.

Scrisoarea este semnată, de asemenea, de procurorii generali din districtul Columbia şi din trei teritorii americane.

Un purtător de cuvânt al Facebook a declarat că compania ”tocmai a început să exploreze o versiune de Instagram pentru copii” şi a declarat că se angajează ”să nu afişeze reclame în nicio experienţă Instagram pe care o dezvoltăm pentru persoanele cu vârsta sub 13 ani”.

Compania a declarat că a fost de acord că orice versiune a aplicaţiei de partajare a fotografiilor Instagram ”trebuie să acorde prioritate siguranţei şi confidenţialităţii acestora şi ne vom consulta cu experţi în dezvoltarea copilului, siguranţa copilului şi sănătatea mintală şi cu avocaţi specializaţi în  confidenţialitate”.

Scrisoarea bipartinică, care a fost semnată de procurorii generali din New York, Texas, California, Massachusetts, Nebraska, Michigan, Ohio, Utah, Vermont, Kentucky şi alţii, afirmă că ”se pare că Facebook nu răspunde unei nevoi, ci creează una în schimb”.

Procurorul general al Massachusetts, Maura Healey, aafirmat pe Twitter că Instagram pentru copii ”este o încercare ruşinoasă de a exploata şi profita de persoanele vulnerabile”.

Scrisoarea spunea că rapoartele media din 2019 arătau că aplicaţia Facebook Messenger Kids, destinată copiilor cu vârste cuprinse între şase şi 12 ani, ”conţinea un defect semnificativ de proiectare care le permitea copiilor să ocolească restricţiile privind interacţiunile online şi să se alăture discuţiilor de grup cu străini care nu erau anterior aprobaţi de părinţii copiilor ”.

Luna trecută, Campania pentru o copilărie fără comerţ a cerut, de asemenea, lui Zuckerberg să nu creeze o versiune pentru copii, spunând că îi va expune ”unui mare risc”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed