Un medic român celebru a început războiul cu OMS: ”Un nimic”

Medicul Adina Alberts s-a dezlănțuit la adresa OMS. Aceasta spune că organizația a ajutat la răspândirea coronavirusului recomandând populației să nu poarte măști.

 

Forum ARIR. Perspective câștigătoare: Cum reconstruim economia

 

„Cine mai așteaptă ca NIMICUL O.M.S. să salveze lumea?

Ultimul deceniu a fost o lecție importantă de PR pentru omenire. Zi de zi apăreau în presă studiile celor de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), recomandările acestei Instituții, cât și opiniile și viziunile sale. Am înghițit cu toții multe găluște și i-am privit ca o adunare de „savanți” în ale căror mâini ar putea sta salvarea lumii. A fost necesară o pandemie ca să ne dăm seama că toată evoluția științifică nu s-a adunat în acest nucleu numit OMS, ba mai mult, ni s-a oferit încă o lecție: Ce se întâmplă atunci când cei nepregătiți și ignoranți dețin puterea! Pentru această lecție au murit peste 300 de mii de oameni, iar planeta este în „lockdown”.

 

Singurul care a „îndrăznit” să dea poleiala aurie de pe OMS a fost președintele SUA, Donald Trump. Un președinte atipic, vizibil mai apropiat de oameni decât alți omologi contemporani.

 

Ce a spus Trump despre OMS: „Nu a reușit să investigheze în mod independent rapoarte credibile care intră în conflict direct cu susținerile oficiale ale guvernului chinez”, fapt pentru care Trump îngheață finanțarea către această entitate și își va „reconsidera” calitatea Statelor Unite de membru OMS.

 

Forum ARIR. Perspective câștigătoare: Cum reconstruim economia

 

Marea Britanie se alătură criticilor, în opinia ziarului britanic The Daily Telegraph:

 

„Dacă OMS, sub conducerea sa actuală, investighează rolul Chinei în răspândirea Covid-19, atunci rezultatul acestei anchete nu va valora nici măcar cât bucata de hârtie pe care își va scrie concluziile. Cu toate acestea, ar fi crucial să se efectueze o investigație imparțială, obiectivă și detaliată pentru a stopa actuala pandemie și pentru a preveni astfel de evenimente. Marea Britanie este un donator major al OMS și a promis 65 de milioane de lire sterline pentru combaterea virusului. Banii contribuabililor nu trebuie irosiți și alocați unei instituții a cărei agendă politică s-a încheiat într-un eșec dezastruos. Guvernul nostru trebuie să solicite reforme imediate”, scrie ziarul britanic.

 

Vă reamintesc faptul că OMS a oferit informații și soluții eronate sau contradictorii, principala și cea mai gravă fiind aceea că „NU TREBUIE SĂ PURTĂM MĂȘTI” pentru a ne proteja. Astfel, statele au aplicat târziu cea mai eficientă metodă de protecție și răspândirea s-a propagat cu o viteză amețitoare”, scrie Adina Alberts pe Facebook.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed