Un MILIARDAR ISRAELIAN şi-a făcut intrarea în România: A devenit proprietarul CELUI MAI IMPORTANT mall

Vânzarea va fi încheiată în câteva săptămâni, potrivit sursei citate. O condiţie a înţelegerii este delistarea de la Bursa din Tel Aviv a Africa-Israel Investments. De asemenea, miliardarul Lev Leviev, principalul acţionar al companiei, va rămâne doar cu subsidiara grupului din Rusia, adică AFI Development, listată acum la Londra. Totuşi, acţiunile Africa Israel Properties, care controlează şi activităţile grupului din România, vor continua să fie tranzacţionate la Bursa din Tel Aviv.

 

 

Africa-Israel datorează peste 680 mil. euro deţinătorilor obligaţiunilor sale şi este în stare de insolvenţă, potrivit presei israeliene. Din acest motiv, la începutul acestui an, creditorii companiei au început să caute soluţii pentru vânzarea companiei. Printre investitorii interesaţi de preluarea grupului se numără şi Globalworth, firmă fondată în România de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas. Creditorii Africa-Israel nu au acceptat propunerea Globalworth, care era interesată doar de activele din Europa ale grupului, adică partea valoroasă, spune sursa Capital.

 

Noul proprietar, Naty Saidoff, are un istoric similar cu cel al vechiului proprietar, Lev Leviev. Ambii şi-au pus baza averii prin comercializarea de diamante. Fost ofiţer în armata israeliană, Naty Saidoff locuieşte în Los Angeles, Statele Unite ale Americii, unde şi-a extins mare parte din investiţiile sale imobiliare.

 

mai multe, pe capital.ro

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed