Un oficial din Rusia a cerut un milion de euro mită pentru autorizarea construirii unui hipermarket

Viktor Volkov este acuzat că a cerut mită pentru a permite construcţia unui hipermaket pe un teren din oraşul Tula, a declarat asistenta anchetatorului şef al regiunii, Zinaida Kaminskaia.

Ea a precizat că judecătorul Tribunalul Soveţki din Tula a fost de acord cu cererea anchetatorilor de a-l reţine pe Volkov.

Autorităţile au deschis un caz penal pentru „tentativă de primire a unei mite importante”. Anchetatorii nu au precizat cui i-a fost cerută suma de bani.

Numeroase malluri şi hipermarketuri au fost deschise la Moscova şi în alte oraşe importante în ultimul deceniu, iar în unele cazuri s-a vorbit de corupţie.

Cel mai mediatizat exemplu este al IKEA, care a admis în februarie că doi dintre directorii săi din Rusia au fost de acord să plătească mită pentru „furnizarea de energie electrică la centrele comerciale deţinute de IKEA în Sankt Petersburg”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed