Un primar REVOLTAT! A mers la secția de votare dar nu a votat!

0

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat, duminică, în faţa secţiei de votare, că a refuzat să-şi exprime dreptul de vot pentru că niciun candidat nu şi-a arătat sprijinul pentru candidatura oraşului la statutul de Capitală Europeană a Tineretului în anul 2022.

 

„Am venit la secţia de votare la care sunt arondat, în primul rând cu gândul pentru comunitatea pe care o reprezint, pentru comunitatea băimăreană, şi cu gândul la proiectele importante pe care le avem pentru comunitatea băimăreană. Şi am tot aşteptat, măcar în această campanie electorală, ca unul dintre candidaţi, dar în special candidaţii care pe parcursul acestei campanii au deţinut funcţii importante în stat, să se gândească şi la această comunitate, în sensul în care în 2022 ne dorim să devenim Capitală Europeană a Tineretului. Şi pentru aceasta am solicitat Guvernului României, Preşedinţiei, dar şi partidelor politice un acord de susţinere pentru acest lucru, fiind vorba, totuşi, nu despre un băimărean, ci fiind vorba de un proiect cu relevanţă naţională, pentru că aduceam într-un fel mândrie şi dezvoltarea pe zona tineretului pentru zona de nord-vest a României, dar şi pentru întreaga ţară”, a declarat Cătălin Cherecheş.

 

Acesta a mai precizat că în turul doi al alegerilor ar putea vota, doar dacă unul dintre candidaţii rămaşi în competiţie arată o susţinere pentru proiectul dedicat tinerilor în competiţia din anul 2022.