Un tribunal din Londra a respins intenţia Epic Games de a da în judecată Apple în Marea Britanie în legătură cu sistemul de plăţi din App Store

Cele două companii sunt în conflict începând din august anul trecut, când producătorul de jocuri a încercat să evite comisionul de 30% perceput de App Store prin slansarea propriului sistem de plăţi în cadrul aplicaţii, care a condus la excluderea de către Apple a jocului Fortnite din magazinul său.

Tribunalul britanic a apreciat că procesulcompaniei Epic împotriva Google, sivizie a grupului Alphabet, poate merge mai departe, dar a considerat că Statele Unite ar fi un for mai bun pentru cazul său împotriva Apple.

„Epic va reconsidera continuarea cazului său împotriva Apple în Marea Britanie după soluţionarea cazului în SUA”, a anunţat compania de jocuri video într-un comunicat, ca reacţie la decizia tribunalului.

Apple şi Google nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters pentru comentarii.

În luna octombrie, un judecător federal din California a hotărât că Apple poate exclude jocul Fortnite din App Store, dar că nu trebuie să aducă prejudicii afacerii cu instrumente pentru dezvoltatori a Epic, care include software-ul ”Unreal Engine” utilizat de alte sute de jocuri video.

Fondatorul şi directorul executiv al Epic Games, Tim Sweeney, a spus anterior că controlul Apple asupra platformei sale a dezechilibrat condiţiile concurenţiale.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed