Al doilea cel mai înalt turn din lume, un zgârie-nori din Shanghai

0

Shanghai Tower va depăşi în înălţime turnul taiwanez, Taipei 101 (509 metri), până în prezent cel mai înalt zgârie-nori din Asia şi al doilea din lume.

 

Odată terminat Shanghai Tower, a cărei construcţie este estimată la 14,8 miliarde de yuani (circa 1,8 miliarde de euro), va atinge 630 metri, cu mult sub recordul mondial de 830 metri deţinut de Burj Khalifa din Dubai.

 

Lucrările de construcţie la Shanghai Tower au început în 2008, iar în urmă cu un an fisuri lungi au început să apară la nivelul solului în jurul clădirii, crescând temerile privind o surpare a terenului. Unul dintre arhitecţii proiectului, Ding Jiemin, a dat asigurări, însă, sâmbătă, că aceste probleme s-au datorat construcţiei în sine, iar ele vor dispărea odată cu finalizarea turnului.

 

China deţine în prezent, împreună cu Shanghai Tower, patru dintre cele mai înalte clădiri din lume, iar un grup chinez a anunţat recent că a început construcţia, în oraşul Changsha (centru), la un alt turn care va măsura 838 de metri şi care ar urma să detroneze celebrul turn din Dubai.

 

Cu toate acestea, notează AFP, după primul anunţ al grupului, presa de stat a transmis că respectiva construcţie a fost oprită pentru că turnul nu avea toate autorizaţiile necesare, lucru negat de constructori în cursul săptămânii.