Una caldă, una rece. Scade inflația, dar unele produse se scumpesc

„Preţurile de consum în luna aprilie 2020 comparativ cu luna aprilie 2019 au crescut cu 2,7%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,3%”, arată datele INS.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2019 – aprilie 2020) faţă de precedentele 12 luni (mai 2018 – aprilie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,6%.

De exemplu, la cartofi, în luna aprilie a acestui an, indicele preţurilor de consum a crescut cu 21,67%, comparativ cu decembrie 2019, în timp ce la fructele proaspete creşterea a fost de 17,32%.

În luna aprilie a acestui an, indicele preţurilor de consum pentru legume şi conserve de legume au crescut cu 15,93% faţă de decembrie 2019, iar pentru citrice cu 8,2%.

Ouăle au fost singurul produs alimentar care s-a ieftinit, unde preţurile au scăzut cu 3,03%.

În cazul mărfurilor nealimentare, în luna aprilie a acestui an, indicele preţurilor de consum a crescut la ţigări cu 4,35%, faţă de decembrie 2019, la energie termică cu 2,96% şi la cărţi, ziare şi reviste cu 2,01%.

Combustibilii s-au ieftinit cu 8,3% în aprile, faţă de decembrie 2019.

La categoria servicii, în luna aprilie a acestui an, indicele preţurilor de consum a crescut cel mai mult la servicii poştale, cu 12,4%, şi transportul aerian cu 4,13%.

INS precizează că izbucnirea epidemiei de coronavirus şi adoptarea de restricţii guvernamentale pentru a limita răspândirea virusului au avut consecinţe atât asupra colectării datelor cât şi asupra calculului indicelui preţurilor de consum (IPC). În această situaţie extraordinară au fost stabilite recomandări internaţionale privind metodele adecvate.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed