Ungurii au SPERIAT Europa! Nici noi nu suntem departe

Cu două luni înainte ca Zidul Berlinului să cadă, pe 9 noiembrie 1989, poliția secretă STASI din Germania de Est a pregătit pentru conducerea comunistă a statului un memorandum în care explica de ce mii și mii de cetățeni fugeau în Vest. Raportul acela a renunțat la obișnuitele absurdități prin care toată vina era atribuită imperialismului occidental, scrie editorul pe Eurpa al publicației The Financial Times, Tony Barber, citat de Rador.

 

Din contră, STASI a diagnosticat problemele Germaniei de Est ca fiind penuria de bunuri și servicii de larg consum, asistența de sănătate precară, restricțiile de călătorie, condițiile improprii de muncă, birocrația oprimantă și presa subjugată.

 

Oricine are amintiri personale din Germania de Est sau din restul blocului comunist controlat de sovietici știe că acea analiză a pus punctul pe „i”. Condițiile variau în regiune – Ungaria era mai deschisă, România era o dictatură urâtă -, însă ideea esențială privind setea populației de libertăți și de nivel de trai de tip occidental era absolut corectă.

 

La 30 de ani de la revoluțiile preponderent pașnice care au destructurat comunismul, este ceva obișnuit să auzi opinia, în interiorul și exteriorul Europei Centrale și de Est (ECE), că în regiune ceva n-a mers bine.

 

Cererea de independență națională, condiții economice mai bune și instituții democratice a fost satisfăcută – deși mai puțin convingător în unele țări față de altele. Și totuși, persistă opinia că 1989 nu prea s-a dovedit în cele din urmă a fi acel punct ireversibil de cotitură spre mai bine la care se spera.

 

Fără nici o îndoială, democrația liberală este în defensivă – deși oamenii cu bârnă în ochi din Austria, Italia, Marea Britanie și SUA ar face poate bine să se gândească de două ori înainte de a se apuca să arate cu degetul paiul din ochiul Estului.

 

Democrația și statul de drept au fost distorsionate complet în Ungaria și, într-o măsură mai mică, în Polonia și România. Populiști de dreapta fac parte din coaliția de guvernare din Estonia. În cercurile politice și de afaceri corupția este larg răspândită, pe cuprinsul întregii regiuni.

 

Totuși, nu este tabloul unei deprimări totale. Apartenența la UE și NATO a adus o relativă prosperitate și securitate – o mare îmbunătățire comparativ cu vulnerabilitatea diplomatică, militară și economică ce submina aceste țări în perioada interbelică.

 

Temerea exprimată de Václav Havel, răposatul președinte-dramaturg al Cehoslovaciei, în 1990 – cum că regiunea lui risca să alunece într-un vid de putere post-război rece care va genera instabilitate – nu s-a materializat.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed