UNIMPRESA a lansat un program pentru sprijinirea activităţilor economice din România

Asociaţia Oamenilor de Afaceri Italieni – UNIMPRESA România – a lansat marţi „Programul 2008/2009” , instrument care vizează domeniile din piaţa muncii, politica fiscală, infrastructură sau agricultură.

„Prin acest program dorim să contribuim la îmbunătăţirea mediului de afaceri român prin experienţa similară prin care au trecut firmele italiene, în ţara natală, la rândul lor. Programul este împărţit în opt secţii, domenii de importanţă vitală. Acestea sunt: piaţa muncii, infrastructura, energia şi mediul, politicile fiscale şi monetare, agricultura, IMM-urile, cultura, raporturile instituţionale şi comunicare externă”, a declarat marţi preşedintele UNIMPRESA, Stefano Albarosa.

Primul punct din program vizează flexibilizarea pieţei muncii pentru tineri, femei şi persoane care în mod curent sunt marginalizate ca forţă de muncă. „România este cunoscută şi apreciată pentru calitatea şi productivitatea forţei de muncă, nu pentru costul redus al acesteia”, a precizat Albarosa.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed