Uniunea Europeană, pregătită să trimită aproape 300 de pompieri să lupte împotriva incendiilor de pădure din Canada

Mai multe state membre ale Uniunii Europene au propus Canadei să trimită aproape 300 de pompieri care să lupte împotriva incendiilor de pădure care fac ravagii, anunţă preşedinta Comisiei Europene Ursula Von der Leyen, relatează AFP.

”Suntem solidari cu Canada împotriva teribilelor incendii de pădure. Canada a cerut UE o susţinere prin Mecanismul Protecţiei Civile, iar noi răspundem prompt”, anunţă ea.

”Franţa, Portugalia şi Spania au propus să trimită peste 300 de pompieri”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter von der Leyen.

”Ajutoare suplimentare vor fi trimise”, dă ea asigurîri.

Regiunea Québec este afectată de incendii ”istroice” după provinciile Alberta (vest) şi Nova Scotia (est) şi aştepată întăriri internţaionale, în timp ce fumul a aproximativ 400 de focare afectează Statele Unite.

Situaţia este considerată ”excepţională” de către autorităţile canadiene, prin numărul de hectare arse în această perioadă a anului.

Aproximativ 2.300 de incendii de pădure au avut loc de la începutul lui 2023, iar aproximativ 3,8 milioane de hectare au fost arse, un nivel peste media ultmelor decenii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed