AcasăEconomieUNSAR: 40 dintre primele 50 cele mai mari despăgubiri pentru locuinţe în...

UNSAR: 40 dintre primele 50 cele mai mari despăgubiri pentru locuinţe în 2021 au fost achitate în urma incendiilor. În medie, în ţara noastră se produc 19 incendii pe zi

”40 din primele cele mai mari 50 de despăgubiri achitate anul trecut de asigurătorii membri UNSAR în baza asigurărilor de locuinţe, respectiv 80% dintre acestea, au fost cauzate de incendii. Valoarea totală a despăgubirilor achitate în aceste cazuri se ridică la 9,5 milioane lei, în creştere cu 3,7% faţă de 2020. Astfel, valoarea medie a unei daune produse de acest risc a fost de aproximativ 237.000 lei (48.300 euro). În 2021, asigurătorii membri UNSAR au plătit despăgubiri de peste 10,4 milioane lei în baza asigurărilor de locuinţe pentru cele mai mari 50 dosare de daună”, arată UNSAR.

De altfel, incendiul rămâne pericolul cel mai des menţionat de către români atunci când se referă la riscurile care pot afecta locuinţele, potrivit celui mai nou sondaj de opinie realizat de UNSAR. 56% dintre români conştientizează existenţa acestui risc, teama de incendiu fiind o preocupare pentru persoanele cu vârste cuprinse între 36-50 de ani, din aproape toate zonele ţării.

În topul riscurilor de care se tem românii, incendiul este urmat de vijelie, cutremur, furt şi de inundaţii.

“Incendiile rămân o ameninţare importantă pentru locuinţele noastre, iar studiile demonstrează că românii sunt tot mai conştienţi de riscurile la care se expun, deoarece acestea generează daune semnificative. Este la fel de important să realizăm că existenţa unei asigurări pentru locuinţă şi bunuri va face mereu diferenţa într-o astfel de situaţie”, a declarat Adrian Marin, preşedinte UNSAR.

În medie, în ţara noastră se produc 19 incendii/zi care afectează locuinţele. Potrivit raportului IGSU – Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, numărul incendiilor la locuinţe a crescut anul trecut cu aproape 3% faţă de 2020, de la 6.775 la 6.976.

Această creştere a fost mai accentuată în mediul urban (+14% vs. 2020), principalele cauze fiind echipamente sau aparate electrice defecte sau improvizate, focul deschis în spaţii închise, instalaţii, mijloace de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate pe timpul funcţionării.

“Asigurările de locuinţă sunt printre mijloacele pe care le avem cu toţii la îndemână pentru a ne proteja cele mai importante bunuri, aşa cum sunt locuinţele noastre, în faţa riscurilor şi a neprevăzutului. Este nevoie de un efort comun din partea societăţii, a factorilor de decizie, a autorităţilor pentru a evidenţia faptul că siguranţa şi securitatea noastră, a tuturor, sunt prioritare şi nu pot fi lăsate în seama hazardului”, a declarat Alexandru Ciuncan, director general UNSAR.

În România, riscul de incendiu este acoperit prin intermediul asigurărilor facultative de locuinţe, alături de riscuri precum explozia, furtuna, vijelia, furtul sau vandalismul. Totodată, poliţelor facultative li se pot ataşa şi clauze speciale de asigurare, precum asigurarea instalaţiilor interioare ale clădirii, aparatelor electrice / electronice, bunurilor casabile, dar şi răspunderea civilă faţă de terţe persoane (spre exemplu, faţă de vecini).

Asigurările facultative de locuinţe se pot încheia pentru locuinţele care sunt asigurate printr-o poliţă obligatorie (PAD). Aceasta acoperă 3 riscuri catastrofale (cutremur, inundaţii şi alunecări de teren) până la limita de 20.000 euro, respectiv 10.000 euro, în funcţie de tipul construcţiei, indiferent dacă valoarea acesteia este mai mare. În schimb, locuinţa poate fi protejată la valoarea ei reală printr-o asigurare facultativă.

Ultimele Articole