UPDATE – Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a ajuns în primele două luni ale anului la 1,14% din PIB, adică 12,76 miliarde lei

Comparativ, în primele două luni ale anului trecut, execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat cu un deficit de 8,3 miliarde lei (0,73% din PIB).

„Execuţia bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 12,76 miliarde lei (1,14% din PIB). Sume în valoare de 4,18 miliarde lei (0,37% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin rambursări de TVA, investiţii şi cheltuieli excepţionale alocate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19. Astfel, în perioada ianuarie-februarie 2021 restituirile de TVA au fost cu 1,11 miliarde lei mai mari decât nivelul perioadei ianuarie-februarie 2020 pentru susţinerea lichidităţii în sectorul privat, iar cheltuielile de investiţii au fost cu 0,88 miliarde lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi plăţile cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 au fost de 2,19 miliarde lei”, arată Ministerul de Finanţe.

Veniturile bugetului general consolidat au însumat 53,36 miliarde lei în primele două luni ale anului 2021, cu 4,1% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut. Exprimate ca pondere în PIB estimat, veniturile bugetare au scăzut marginal la 4,8% din PIB (-0,09 puncte procentuale).

Majoritatea categoriilor de încasări au înregistrat evoluţii nominale pozitive (venituri fiscale, contribuţii de asigurări, venituri nefiscale şi fonduri europene).   

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 4,48 miliarde lei în perioada ianuarie-februarie 2021, consemnând o creştere de 5,7% (an/an). Un aport însemnat la acest avans l-a avut dinamica încasărilor din impozitul aferent pensiilor (+44,3%), respectiv impozitul pe dividende (+10,1%).

Încasările din impozitul pe salarii în primele două luni au crescut cu 3,1%, în condiţiile unei dinamici de 5,8% a fondului de salarii din economie

Contribuţiile de asigurări au totalizat 20,02 miliarde lei în primele două luni ale anului 2021, înregistrând o creştere de 2,4% (an/an).

Evoluţia contribuţiilor a fost influenţată în perioada analizată de scutirea de la plată a contribuţiei asiguratorii în muncă (pentru şomajul tehnic) precum şi de scutirea salariaţilor din domeniul construcţiilor şi sectoarele industriale conexe de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi reducerea contribuţiei asiguratorii în muncă datorate.

Încasările din impozitul pe profit au însumat 0,51 miliarde lei în ianuarie-februarie 2021, în creştere cu 25,8% (an/an). În structură, principala componentă – încasările din impozitul pe profit de la agenţii economici prezintă o dinamică pozitivă de 20,9% (an/an), în timp ce veniturile din impozitul pe profit de la băncile comerciale depăşesc substanţial nivelul viramentelor din aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind de circa 20 ori mai mari.

Încasările nete din TVA au înregistrat 11,64 miliarde lei în primele două luni ale anului curent, cu 1,1% mai mari comparativ cu nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Majorarea restituirilor din TVA cu 34,5%, an/an (+1,11 miliarde lei) a afectat evoluţia încasărilor nete. De altfel, în perioada analizată se constată creşterea cu 12,9% a veniturilor brute din TVA, semnificativ superioară dinamicii bazei economice relevante.

Veniturile din accize au însumat 5,37 miliarde lei în ianuarie-februarie 2021, în creştere cu 6,7% (an/an), pe fondul evoluţiei încasărilor din accizele pentru produsele din tutun (+21,2%, an/an), susţinută de majorarea accizei la ţigarete cu 8,4%. Pe de altă parte, încasările din accizele pentru produse energetice s-au contractat cu 6,5% (an/an), în principal ca urmare a reducerii consumului de carburanţi în conjunctura actuală. Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată atât de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile, cât şi de volatilitatea consumului.

Veniturile din taxele pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi au înregistrat 0,82 miliarde lei în primele două luni ale anului curent (+13,7% an/an). O dinamică pozitivă au consemnat-o veniturile din taxele pentru jocurile de noroc (+39,8% an/an).

Veniturile nefiscale au înregistrat 4,51 miliarde lei în ianuarie-februarie 2021, în creştere cu 20,6% (an/an), această creştere fiind determinată şi de înregistrarea sumelor din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit prevederilor art.10, alin.(1), lit.d) din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului  nr. 115/2011.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 2,7 miliarde lei în primele două luni ale anului 2021, în creştere cu 10,5% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 66,12 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 11% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele două luni ale anului 2021 au înregistrat o creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020, de la 5,7% din PIB la 5,9% din PIB. Majorarea cheltuielilor este determinată şi de continuarea măsurilor cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei (2,19 miliarde lei).

Cheltuielile de personal au însumat 18,47 miliarde lei, în creştere cu 6,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 1,7% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului anterior. Din total cheltuielilor de personal, plăţile reprezentând stimulentul de risc acordat pentru COVID 19 au fost de 47,38 milioane lei, precum şi alte cheltuieli de personal, inclusiv sporuri acordate personalului medical şi auxiliar implicaţi în activităţile cu pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 de aproximativ 524,8 milioane lei.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii  au fost 7,99 miliarde lei, în creştere cu 6,9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 6,6% faţă de anul anterior determinată, în principal, de deconturile mai mari pentru plata medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum rezultat şi pentru decontarea serviciilor medicale în ambulatoriu. De asemenea, conform datelor comunicate de ordonatorii principali de credite, 974 milioane lei din total bunuri şi servicii reprezintă plăţi pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi şi alte produse necesare diagnosticării şi tratării pacienţilor infectaţi cu coronavirusul SARS-CoV-2, precum şi plata pentru vaccinuri împotriva Covid -19.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 25,91 miliarde lei în creştere cu 16,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 cu 177 lei, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. De asemenea, se reflectă şi majorarea de la 1 septembrie 2020 a nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari garantată de la 704 lei la 800 lei, precum şi majorările privind alocaţiile de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2020, cu 1 august 2020 care reprezintă o creştere a alocaţiei cu aproximativ 20% mai mare decât cea plătită în luna iulie 2020, precum şi cu 1 ianuarie 2021 care reprezintă o creştere a alocaţiei cu aproximativ 16% mai mare decât cea plătită în luna decembrie 2020.

„Totodată, se continuă plăţile pe măsurile care au fost luate cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative generate de pandemia de COVID 19. Astfel, până la sfârşitul lunii februarie, s-au plătit pe măsuri active 470,05 milioane lei, respectiv 245,22 milioane lei pentru îndemnizaţii acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, 66,68 milioane lei pentru îndemnizaţii acordate pentru alţi profesionişti şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2, 60,78 milioane lei pentru sume acordate angajatorilor pentru decontarea unei părţi a salariului brut al angajaţilor menţinuţi în muncă, 9,06 milioane lei sume acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a unor categorii de persoane, precum şi 88,3 milioane lei îndemnizaţii acordate pe perioada reducerii temporare a activităţii pentru profesionişti precum şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr.1/2005”, arată Ministerul de Finanţe.

De asemenea, se continuă decontările îndemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale în scopul diminuării stocului de plăţi restante aferente acestora, astfel că la sfârşitul lunii februarie plăţile au fost de 595,85 milioane lei.

Cheltuielile cu subvenţiile  au fost de 0,84 miliarde lei, cea mai mare parte dintre acestea fiind alocate către transporturi, respectiv subvenţii pentru transportul călătorilor.

Alte cheltuieli  au fost de 0,77 miliarde lei, reprezentând, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, alte despăgubiri civile, precum şi îndemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 3,03 miliarde lei, cu 8,8% mai mari comparativ cu anul precedent.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 4,08 miliarde lei, în creştere cu 27,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

De asemenea, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne s-au plătit 14,55 milioane lei pentru achiziţionarea de produse – stocuri de urgenţă medicală, inclusiv scannere termice pentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-COV-2.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed