UPDATE – Parlamentul R. Moldova a declarat stare de urgenţă în energetică. Premierul Ciucă a discutat cu omologul de la Chişinău posibilitatea asigurării cantităţilor necesare de păcură, urmând ca România să primească şi o solicitare în acest sens

Astfel, conform sursei citate, cei doi premieri au discutat despre posibilitatea asigurării cantităţilor necesare de păcură Republicii Moldova, urmând ca România să primească şi o solicitare în acest sens, care să fie analizată în scurt timp.

 

De asemenea, cei doi oficiali au vorbit şi despre pregătirea următoarei şedinţe comune de guvern, care urmează să aibă loc în viitorul apropiat.

 

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a reiterat deschiderea şi disponibilitatea României de a sprijini Republica Moldova, mai indică sursa menţionată.

Parlamentul de la Chişinău a votat joi declararea stării de urgenţă pe întreg teritoriul R. Moldova pentru următoarele 60 de zile, după ce Gazprom a transmis o scrisoare către Moldovagaz prin care a ameninţat cu sistarea gazelor naturale, dacă până la 20 ianuarie 2022 R.Moldova nu va plăti un avans pentru luna ianuarie în sumă de 63 milioane de dolari. Hotărârea a fost susţinută de 58 de deputaţi.

Conform deschide.md, Pe perioada stării de urgenţă, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova va emite dispoziţii în vederea punerii în executare a următoarelor măsuri:

1) dispunerea, la necesitate, a raţionalizării consumului de gaze naturale şi a altor resurse energetice;

2) adoptarea deciziilor necesare în scopul asigurării unor acţiuni rapide de asigurare cu gaze naturale, inclusiv prin derogare de la prevederile normative;

3) adoptarea deciziilor de împuternicire a furnizorilor şi a operatorilor de sistem să acţioneze în scopul procurării, transportării şi distribuţiei gazelor naturale şi altor resurse energetice pe întreg teritoriul ţării;

4) coordonarea activităţii mijloacelor de informare în masă privind:
a) informarea populaţiei despre cauzele şi proporţiile situaţiei excepţionale, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situaţii şi protecţia populaţiei;
b) familiarizarea populaţiei cu regulile de comportare în timpul situaţiei excepţionale;
c) introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicaţii;

5) instituirea de instrumente rapide de colectare a plăţilor de la consumatori pentru gazele naturale folosite;

6) instituirea unui regim special de procurare a gazelor naturale în regim rapid, în caz de necesitate;

7) alocarea mijloacelor financiare pentru asigurarea procurării volumelor necesare de gaze naturale, în caz de necesitate;

8) efectuarea altor acţiuni necesare în vederea prevenirii, diminuării şi lichidării consecinţelor care au provocat starea de urgenţă.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed