Ursul care a ucis o tânără pe Jepii Mici va fi testat pentru rabie

Un urs a ucis o tânără.

Ursul care a fost împuşcat după ce a ucis o tânără aflată pe traseul Jepii Mici din Bucegi va fi verificat pentru rabie, a precizat, miercuri, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova, George Stratulat, transmite Agerpres.

„La laborator suntem pregătiţi să aducă probe pentru examen anatomo-patologic şi virusologic pentru rabie. Avem oricum protocol şi la toate animalele sălbatice care sunt împuşcate noi facem examen virusologic şi anatomo-patologic. Aşteptăm să aducă ursul sau probe”, a declarat acesta.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă şi braconaj cinegetic.

„Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi braconaj cinegetic. Unitatea de parchet urmează să se pronunţe şi sub aspectul legalităţii împuşcării exemplarului de urs. Din verificările efectuate până la acest moment, s-a conturat o stare de necesitate ce a impus extragerea exemplarului de urs prin împuşcare, pentru prevenirea unor alte evenimente negative”, a transmis, miercuri, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

O tânără în vârstă de 19 ani, care era din Iaşi, însă avea viză de flotant în Bucureşti, a fost ucisă de un urs pe traseul Jepii Mici, salvatorii montani afirmând că fata atacată a fost târâtă şi sfâşiată de animal.

Recuperarea trupului acesteia a fost extrem de dificilă din cauza prezenţei în zonă a animalului, care ulterior a fost împuşcat.

„Având în vedere faptul că ursul prezenta pericol pentru salvatorii prezenţi la faţa locului, întrucât a încercat în repetat rânduri să îi atace, echipa de intervenţie constituită conform OUG 81/2021 a hotărât împuşcarea acestuia, lucru care s-a şi realizat”, a informat, la acel moment, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Prahova. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed