Vaccinare obligatorie pentru zeci de mii de români! O țară importantă din UE a luat decizia momentului

Noul an aduce noi schimbări majore în țara europeană în care locuiesc foarte mulți români. Autoritățile italiene au decis implementarea vaccinării obligatorie la nivel național. Măsura urmează să intre în curând în vigoare și va afecta foarte mulți oameni.

Miercuri, 5 ianuarie, autoritățile italiene au impus vaccinarea obligatorie anti-COVID-19 pentru persoanelor de peste 50 de ani. Noua decizie majoră va intra în vigoare curând și va fi valabilă până la 15 iunie 2023.

În prezent, Italia se situează în cercul restrâns al țărilor europene care au adopat restricții similare anti-COVID-19 pentru a reduce presiunea asupra sistemului sanitar și a limita numărul pierderilor umane cauzate de infectările cu Sars-Cov-2.

COVID-19 face ravagii în Italia

Țara sud-europeană, în care locuiesc sute de mii de români, a devenit un focar de infecții cu Sars-Cov-2. În prezent, Italia este a doua țară europeană în ceea ce privește numărul deceselor cauzate de COVID-19.

Autoritățile sanitare italiene au înregistrat peste 138.000 de pierderi umane cauzate de coronavirus din februarie 2020 și până acum.

Vaccin obligatoriu pentru profesori și medici în Italia

Deja, Guvernul lui Mario Draghi a ordonat ca personalul medical și cadrele școlare să se vaccineze obligatoriu anti-COVID-19.

Din octombrie 2021, toți angajații trebuie să arate dovada vaccinării anti-COVID-19 sau a unui test negativ pentru a merge la muncă. Refuzul este sancționat cu suspendarea salariatului, fără remunerare.

Acum, însă, angajații de peste 50 de ani nu mai pot intra la muncă doar cu un simplul test COVID-19, ci sunt obligați să se vaccineze. Momentan, nu a fost stabilit nivelul sancțiunilor pentru nerespectarea noilor reguli.

După două ore și jumătate de discuții în cabinet, decretul a fost aprobat, conform reuters.com.

„Dorim să încetinim curba contaminărilor şi să îi detreminăm pe italienii care nu au fost încă vaccinaţi să facă acest lucru. Intervenim în special la grupele de vârstă care au cel mai mare risc de a fi internate pentru a reduce presiunea asupra spitalelor şi pentru a salva vieţi”, a transmis prim-ministrul Mario Draghi la şedinţa oficială în care a fost adoptată această măsură, conform afp.com.

Italia are 59 de milioane de locuitori, dintre care 28 de milioane de peste 50 de ani, potrivit Institutului Naţional de Statistică, Istat. La 29 decembrie, Guvernul decisese deja să solicite de la 10 ianuarie certificatul de vaccinare în transporturi, hoteluri, terase de restaurante, târguri şi congrese, precum şi la piscine şi săli de sport.

Până în momentul de față, pentru a călători cu trenul sau avionul, era suficient să fii în posesia unui permis sanitar „de bază”, care se putea obţine datorită vaccinării, dar şi cu un test negativ.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed