Vaccinați cu ser fiziologic în loc de Pfizer. Cum a fost posibil

Un număr de 140 de pacienţi care au venit să fie vaccinaţi împotriva COVID-19 marţi într-un centru de vaccinare din nord-estul Franţei au primit din greşeală o injecţie cu ser fiziologic în locul unei doze de Pfizer /BioNTech, incidentul neavând consecinţe asupra sănătăţii lor, relatează AFP.

”Marţi după-amiază, 140 de persoane au primit o injecţie numai cu ser fiziologic” în centrul de vaccinare din Epernay, a indicat Centrul medical universitar (CHU) din Reims (nord-est). Această injecţie ”nu are consecinţe pentru sănătate, cu toate acestea, cursul vaccinării rămâne incomplet”, a explicat CHU într-un comunicat difuzat sâmbătă.

Miercuri dimineaţă, ”imediat după descoperirea incidentului (…) s-a efectuat o analiză a cauzelor care au condus la această eroare” şi ”un cadru sanitar a fost însărcinat să consolideze procedurile de siguranţă preexistente”, a indicat CHU, fără a da mai multe detalii asupra naturii acestei erori.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed