Valentin Ionescu (ASF): Deciziile noastre privind Euroins au fost luate având toată baza legală necesară

Autoritatea de Supraveghere Financiară a făcut toţi paşii legali în analiza situaţiei Euroins, iar deciziile au fost luate având toată baza legală necesară, a declarat duminică, într-un interviu pentru AGERPRES, Valentin Ionescu, director general al Direcţiei Generale Asigurări, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

El a precizat că Euroins a avut probleme de solvabilitate şi a intrat într-un plan de redresare pe parcursul anului 2022, care s-a închis prin analiza datelor societăţii la şase şi nouă luni, analiză care a implicat calcule actuariale şi analize ale contractelor de asigurare şi care s-a soldat cu constatarea stării de insolvenţă.

Directorul ASF a subliniat că o cotă mare de RCA pentru o companie de asigurări poate deveni o problemă la un moment dat, dacă societatea nu este corect capitalizată, iar Euroins a avut 95%-96% pondere în portofoliu RCA, şi şi-a exprimat speranţa că, în a doua parte a anului, piaţa de RCA se va reaşeza.

De asemenea, Valentin Ionescu a mai afirmat că, în urma unei analize făcute cu principalele companii de asigurări, s-a hotărât practicare tarifelor din martie 2022, timp de şase luni, pentru a nu destabiliza piaţa, dar decizia şi momentul în care se va aplica această măsură vor fi stabilite de Guvern.

AGERPRES: Întrebarea privind falimentul Euroins era pe buzele românilor de multă vreme. Când au apărut primele semne că asigurătorul va intra în faliment?
Valentin Ionescu: Primele semne că asigurătorul are probleme şi că există o potenţială stare de insolvenţă au apărut atunci când am terminat analiza pe care am înaintat-o Consiliului ASF. Până atunci, echipa care a lucrat la această analiză a făcut toţi paşii legali, toate demersurile legale să analizeze situaţiile financiare ale societăţii, să analizeze contractele de asigurare, să facă schimb de informaţii cu alte autorităţi şi o analiză foarte complexă, care a durat aproximativ şase luni de zile şi, în urma acestei analize, s-a constatat starea de insolvenţă a societăţii Euroins şi s-a propus ridicarea autorizaţiei. Eu cred că numai o autoritate determinată şi puternică poate controla şi supraveghea şi lua decizii de asemenea anvergură, bazate pe date clar şi corect fundamentate.

Articolul integral pe AGERPRES

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed