AcasăEconomieVânzări cu 54 la sută mai mari pentru Antibiotice Iaşi, în primul...

Vânzări cu 54 la sută mai mari pentru Antibiotice Iaşi, în primul semestru din 2022, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul brut a fost cu o treime mai mare, iar investiţiile s-au ridicat la 17 milioane de lei

Potrivit unui comunicat de miercuri al conducerii companiei Antibiotice Iaşi, pieţele internaţionale au revenit la perioada de dinainte de pandemie, în condiţiile reluării accesului populaţiei la sistemele de sănătate publică, dar şi la programele de spitalizare şi tratamente.

“Creşterea veniturilor din vânzări este de 54 la sută. În primele şase luni, vânzările Antibiotice pe pieţele din Europa, Statele Unite ale Americii şi Asia-Pacific, au crescut cu 40 la sută comparativ cu perioada similară a anului trecut, generând o creştere a profitabilităţii cu 10 la sută. O pondere importantă din vânzările pe pieţele externe o au substanţele active pe bază de Nistatină care au înregistrat în primele şase luni ale acestui ani o creştere valorică de 78 la sută”, au precizat reprezentanţii companiei Antibiotice.

De asemenea, vânzările de produse finite ale producătorului de medicamente din Iaşi îşi menţin trendul de creştere pe principalele pieţe din America de Nord, Europa şi Asia, cu un avans de 17 la sută, superior semestrul I din anul 2021.

Piaţa internă a susţinut creşterea veniturilor din vânzări pentru Antibiotice Iaşi, prin consolidarea pe segmentele hospital şi retail.

“În spitale, Antibiotice a înregistrat vânzări în creştere cu 32 la sută, în semestrul întâi 2022 comparativ cu acelaşi semestru din 2021 datorate în principal revenirii nivelului de asistenţă spitalicească. Numărul pacienţilor externaţi din spitale în primele şase luni din acest an a fost cu 24 la sută mai mare comparativ cu perioada similară a anului 2021”, se mai arată în comunicatul Antibiotice Iaşi.

Pe segmentul retail, compania Antibiotice a înregistrat o creştere de 14 la sută.

Ritmul de creştere al vânzărilor a fost susţinut în mod echilibrat de toate cele patru divizii ale companiei, respectiv Divizia de substanţe active, Divizia de produse injectabile sterile, Divizia forme solide orale, Divizia produse topice.

Tot în primul semestru din acest an, Antibiotice Iaşi a obţinut un profit brut în valoare de 26,18 milioane de lei, cu 32 la sută mai mare comparativ cu valoarea înregistrată în perioada similară a anului precedent, fiind determinat de creşterea preţurilor pe pieţele internaţionale şi de o structură optimă de vânzare pe piaţa internă.

Conducerea Antibiotice Iaşi susţine că nu înregistrează obligaţii restante la bugetul de stat şi bugetul local. În primele şase luni din 2022, valoarea sumelor achitate la bugetul de stat este de 48,39 milioane lei şi de 1,9 milioane lei la bugetul local.

Totodată, valoarea investiţiilor realizate de companie în primele şase luni ale anului 2022 a fost de 17 milioane de lei.

Ultimele Articole