Vânzările H&M în România s-au dublat în anul fiscal 2012, la 74 milioane euro

Creşterea înregistrată anul trecut se cifrează la 92% în coroane, respectiv 107% în lei, potrivit raportului financiar prezentat miercuri de compania.

 

 

În trimestrul al patrulea fiscal, respectiv perioada septembrie-noiembrie, vânzările H&M în România au urcat cu 41% faţă de nivelul din perioada corespunzătoare a anului anterior, de la 138 milioane coroane la 195 milioane coroane (22,7 milioane euro).

 

 

H&M a deschis 8 magazine în România în perioada decembrie 2011 – noiembrie 2012, numărul total de unităţi ajungând la 19 la finalul anului fiscal. În trimestrul al patrulea, compania a deschis 3 magazine.

 

 

Vânzările H&M la nivel mondial au urcat cu 10% în anul fiscal 2012, de la 110 miliarde coroane la 120,8 miliarde coroane (14 miliarde euro), în timp ce profitul net al companiei a avansat de la 15,8 miliarde coroane la 16,8 miliarde coroane (1,9 miliarde euro).

 

 

H&M a fost fondat în Suedia 1947 şi este listat la NASDAQ OMX Stockholm. H&M are peste 2.600 de magazine pe 47 de pieţe, inclusiv unităţi deschise în sistem de franciză.

(Valorile în euro au fost calculate la cursul de miercuri, 8,59 coroane suedeze/ 1 euro)

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed