Vânzările magazinului IKEA au crescut cu 7%, la 377,9 mil. lei, în septembrie 2008-august 2009

0
Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa a vândut peste 13 milioane de produse şi a fost vizitat de peste trei milioane de oameni în anul de catalog IKEA 2009, care a început pe 1 septembrie 2008 şi s-a încheiat pe 31 august 2009.

„În primele şase luni din perioada de referinţă am înregistrat o creştere în lei cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent de catalog, în timp ce în ultimele şase luni, am avut o scădere cu 6%. Fluctuaţiile cursului valutar, greu de controlat, ne afectează, întrucât majoritatea produselor din magazinul IKEA sunt importate”, a declarat Cornel Oprişan, Retail Manager IKEA România.

Aproximativ 60% din produsele vândute de magazinului IKEA de la 1 septembrie 2008 până la 31 august 2009 au fost produse de mobilier. Restul de aproximativ 40% din vânzările totale au fost decoraţiuni şi accesorii pentru casă.

Retailerul de mobilier IKEA activează pe piaţa din România din anul 2007 şi are în prezent 500 de angajaţi pentru reprezentanţa de la Bucureşti.

Marca IKEA a fost înregistrată în anul 1943 în Suedia, iar majuscule din denumirea companiei provin de la iniţialele numelui fondatorului, Ingvar Kamprad, numele fermei unde a crescut, Elmtaryd, şi numele satului în care se găsea ferma, Agunnaryd. Magazinul din România este cel de-al 253-lea deschis în a 35-a ţară.