Toţi miniştrii Cabinetului Boc au primit aviz pozitiv în comisii (VIDEO). Intră şi vezi ce au declarat în cadrul audierilor

Vasile Blaga a fost audiat de Comisiile pentru administraţie publică şi cele pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat şi Camera Deputaţilor.

Vasile Blaga, propus pentru MAI, a declarat, la audierea sa în comisii, că vrea ca administraţiile publice să aibă dreptul să modifice taxele taxele locale în funcţie de necesităţi, să poată revizui cotele de impozit pe venit, iar amenzile date persoanelor juridice să rămână în bugetele lor.

Blaga a spus că vrea să le transfere administraţiilor publice locale mai multe responsabilităţi, inclusiv financiare şi de patrimoniu. El a vorbit despre cazărmile dezafectate ale MApN şi MAI, care ar trebui cedate, prin aprobare CSAT, administraţiilor locale.

„Implementarea măsurilor de descentralizare se va face în următoarele domenii: în învăţământul preuniversitar de stat, aşa cum prevede de altfel Legea educaţiei naţionale, se vor transfera competenţele, la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor, privind organizarea şi funcţionarea reţelelor şcolare, dar şi a numirii-eliberărilor din funcţie a directorilor, pe principiul o treime, o treime, o treime, agreat după toate discuţiile pe care le-am avut cu toate partidele politice, şi, de asemenea se impune ca să ajungem cât mai repede la stabilirea, să fie stabilite standardele de cost per elev destinate finanţării curente ale instituţiilor de învăţământ”, a declarat Blaga.

Blaga a vorbit şi despre nevoia de reducere a cheltuielilor în administraţia publică. El a precizat că doreşte ca bugetul de stat să prevadă sumele necesare pentru următorii trei ani pentru administraţiile locale, astfel încât acestea să îşi poată planifica proiectele.

În ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen, Blaga a afirmat că îşi doreşte ca acest lucru să aibă loc pe 27 martie 2011, „atunci când se schimbă ora”. El a recunoscut că „suntem mult în urmă” la acest capitol, precizând că speră ca România să recupereze întârzierile.

Democrat-liberalul a precizat că vrea o strategie naţională de control al criminalităţii.

Blaga a afirmat, la audieri, că este nevoie de relocarea din timp a forţelor MAI de pe frontiera internă a Uniunii Europene, ca să se prevină eventualele proteste, aşa cum s-a întâmplat în Ungaria.

„57% dintre jandarmi lucrează în pază”, a mai spus el, precizând că vrea să schimbe acest lucru. În acest sens, Blaga a propus ca jandarmii care păzesc ambasadele să fie retraşi, iar în locul lor să fie angajate firme de pază, după exemplul altor state europene.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed