Vasilescu (BNR): Ceea ce spune Ilie Serbănescu este o invenție

0

„Problema este că leul s-a dus acolo unde el trebuia să se ducă în mod firesc pe piaţă, iar Ilie Şerbanescu zice că de ce nu s-a dus mai mult ca să fie 1,4 milioane de restanţieri, nu 700.000. El spune că aceşti restanţieri plătesc numai jumătate din penalizare şi nu tot, adică din riscul deprecierii. Ei suportă numai jumătate, nu întregul risc de depreciere. Asta este o invenţie”, a declarat Vasilescu, la The Money Channel.

 

Analistul economic Ilie Şerbanescu a declarat că guvernatorul Băncii Naţionale i-a ajutat pe restanţieri prin menţinerea leului.

 

„Domnul Isărescu a reuşit să convingă Guvernul să plătească ceilalţi. Nu cei din parohia lui, adică debitori şi băncile, ci cei care nu aveau nicio legatură cu povestea asta, adică contribuabili, salariaţi”, a spus Ilie Şerbanescu.

 

„La urma urmei, o solidaritate în societatea asta trebuie să fie în condiţiile în care criza cu toate turbulenţele pe care le-a adus a determinat nişte schimbări radicale. Sunt riscuri care se absorb la nivelul societăţii, la nivelul sistemului bancar, la urma urmei acţionarii băncii ar trebui să plateasca”, a declarat Vasilescu.