Veniturile Apple au crescut în trimestrul trei fiscal la toate categoriile şi în toate zonele geografice, depăşind aşteptările analiştilor

Datele raportate de companie au depăşit aşteptările analiştilor, chiar şi în cazul unor categorii cu creştere lentă, precum iPad-uri şi computere Mac, iar acţiunile Apple au urcat cu până la 6% după închiderea tranzacţiilor bursiere de joi.

Rezultatele aferente trimestrului al treilea fiscal, care au inclus vânzări de iPhone-uri cu circa 4 miliarde de dolari peste aşteptările analişştilor, au venit în aceeaşi zi cu datele referitoare la prăbuşirea PIB-ului Statelor Unite cu 32,9% în trimestrul trecut, ce mai slabă performanţă economică a ţării după Marea Depresiune.

Directorul financiar al Apple, Luca Maestri, a confirmat că noile game de iPhone-uri, care în mod normal sunt lansate pe piaţă la sfârşitul lunii septembire, vor veni cu o întârziere de câteva săptămâni, din cauza problemelor apărute în lanţurile de aprovizionare.

Dar directorii companiei anticipează că produsele Apple vor genera în continuare performanţe solide.

Amazon.com şi Facebook au raportat la rândul lor rezultate peste aşteptările analiştilor.

Cu 60% din vânzări generate de pieţele internaţionale, Apple a raportat venituri din vânzările de iPhone-uri de 26,42 de miliarde de dolari, cu 4 miliarde de dolari peste aşteptările analiştilor, potrivit datelor IBES oferite de firma Refinitiv.

Într-un interviu acordat Reuters, directorul general Tim Cook a spus că după perturbările produse în aprilie, vânzările au început să îşi revină în lunile mai şi iunie, susţinute de lansarea iPhone SE, la un preţ de 399 de dolari, în aprilie.

”Cred că măsurile economice de stimulare, nu doar în SUA dar şi în restul lumii, au ajutat”, a declarat Cook.

Creşterea în continuare a serviciilor şi a accesoriilor a dovedit durabilitatea brandului companiei, ceea ce a determinat investitorii să considere Apple drept un plasament sigur, iar acţiunile acesteia au crescut începând din martie.

Vânzările companiei au crescut puternic în regiunea Chinei, unde preţurile agresive în timpul sezonului cumpărăturilor din luna iunie şi preţul mai mic al modelului iPhone SE au contribuit la un avans al vânzărilor de 2%, la 9,33 de miliarde de dolari.

”China rămâne un ingredient cheie al reţetei de succes a Apple şi estimăm că circa 20% din actualizările de iPhone-uri vor proveni din această regiune în următorul an”, a declarat analistul Daniel Ives, al firmei Wedbush Securities, într-o notă de analiză.

Apple a mai anunţat o divizare la 4 a acţiunilor, pentru că doreşte ca titlurile să rămână accesibile unei game largi de investitori.

Preţul acţiunilor Apple a depăşit joi, pentru prima oară, nivelul de 400 de dolari pe unitate, cu toate că proporţional a fost mai ridicat înainte de o divizare de la 7 în 2014.

Veniturile şi profitul Apple din trimestrul al treilea au fost de 59,69 de miliarde de dolari, respectiv 2,58 de dolari pe acţiune, comparativ cu aşteptările analiştilor de 52,25 de miliarde de dolari i 2,02dolari pe acţiune.

Vânzările segmentului de servicii, care include oferte ca iCloud şi Apple Music, au avansat cu 14,8%, la 13,16 miliarde de dolari, comparativ cu aşteptările analiştilor, de 13,18 miliarde de dolari.

Cook a declarat că Apple are 550 de milioane de abonaţi plătitori pe platforma sa, în urcare de la 515 milioane de abonaţi în trimestrul anterior.

Vânzările de dispozitive purtabile, care includ Apple Watch, au urcat cu 16,7%, la 6,45 de miliarde de dolari, comparativ cu estimările de 6 miliarde de dolari.

Apple nu a publicat estimări pentru trimestrul al patrulea fiscal.

Compania a beneficiat de tendinţa de muncă şi învăţare de acasă, raportând vânzări de iPad-uri şi computere Mac de 6,58 de miliarde de dolari i de 7,08 miliarde de dolari, care au depăşit estimările de 4,88 de miliarde de dolari şi de 6,06 miliarde de dolari.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed