Veniturile producătorului de cafea Lavazza au scăzut în 2020 cu 5%, la 2,08 miliarde euro, iar profitul net a scăzut cu circa 43%, la 73 milioane euro. Grupul anunţă o amprentă de carbon neutră până în 2030

”La 31 decembrie 2020, Lavazza a raportat venituri totale de 2,085 miliarde de euro, cu 5% mai puţin decât veniturile înregistrate în 2019 (2,2 miliarde de euro). Profitul EBITDA al grupului a fost de 253 milioane de euro, în scădere cu 13% faţă de profitul din 2019 (291 milioane de euro). Profitul net s-a ridicat la 73 milioane de euro, faţă de cel de 127,4 milioane de euro, din 2019, ca urmare a contextului sanitar, cât şi a deciziei grupului de a continua să investească pentru a garanta siguranţa angajaţilor şi a le oferi acestora bonusuri, dar şi ca urmare a donaţiilor pentru sprijinirea comunităţilor, a proiectelor de sustenabilitate, cercetării, dezvoltării şi îmbunătăţirii sistemelor de informaţii şi a capacităţilor de producţie”, a anunţat luni grupul.

Poziţia financiară netă a Lavazza este pozitivă, totalizând 102 milioane de euro (comparativ cu 82,1 milioane de euro, valoare atinsă la 31 decembrie 2019), cu un cash operaţional de 125 milioane de euro, similar cu cel obţinut în anul precedent.

Totodată, Lavazza a raportat o majorare de 17,3% a veniturilor din sectorul de retail, cu o creştere mult peste media pieţei, în ţările cheie şi pe toate segmentele de cafea – cafea prăjită & măcinată, capsule, boabe. De altfel, cifrele arată o tendinţă ascendentă pe segmentul boabe, cel mai dinamic din industrie, care a raportat o performanţă de peste 30% ori cu 10 puncte procentuale mai mare decât piaţa de referinţă (+20,1%). Luând în considerare cele 15 pieţe cheie, grupul Lavazza deţine poziţia de lider pe segmentul boabe, cu o cotă valorică a pieţei în valoare de 15,1%.

Şi la nivel geografic, grupul a raportat rate de creştere a sectorului de retail în Germania (+35%), Statele Unite (+22%), Regatul Unit al Marii Britanii (+15%), Rusia (+30%) şi Polonia (+10%), în timp ce pieţele cheie ale grupului din Italia şi Franţa au crescut cu peste 7%.

Creşterea segmentului de retail a compensat parţial scăderea semnificativă şi inevitabilă a vânzărilor Out Of Home (Food Service -40%, Office Coffee Service -30%), cauzată de închiderea cafenelelor şi a restaurantelor şi reducerea consumului în birouri, ca urmare a lucrului la distanţă.

De asemenea, grupul italian şi-a anunţat principalele obiective din cadrul „Roadmap to Zero”, planul său ambiţios prin care urmăreşte neutralizarea amprentei de carbon (amprenta de CO2) generată de procesele sale de producţie, până la sfârşitul anului 2030. Un prim pas care să sprijine acest obiectiv a fost deja făcut, fiind vorba despre o investiţie în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro, alocată perioadei 2020-2021.

”Modul nostru de a aborda această perioadă complicată se bazează pe trei priorităţi: sănătatea şi siguranţa oamenilor, continuitatea business-ului şi dezvoltarea afacerii. În 2020 am obţinut rezultate bune, în ciuda perioadei dificile, şi am urmărit dezvoltarea proiectelor, alegând să privim către viitor, investind şi concentrându-ne pe elemente de inovaţie şi sustenabilitate, care au devenit tot mai importante în strategia grupului”, a declarat Antonio Baravalle, CEO al Grupului Lavazza.

“Roadmap to Zero”, planul anunţat de Lavazza, are în vedere neutralizarea amprentei de carbon a grupului până la sfârşitul anului 2030, printr-o abordare axată pe trei piloni: monitorizarea şi măsurarea emisiilor de dioxid de carbon, procese continue pentru îmbunătăţirea eficienţei şi reducerea impactului lor, precum şi compensarea emisiilor reziduale care nu pot fi reduse.

La sfârşitul anului trecut, grupul a înregistrat impact zero din emisiile directe de CO2 generate de activităţile companiei (printre care facilităţile de producţie, birouri, magazine emblematice, vehicule corporative), precum şi din emisiile indirecte de CO2 generate de cumpărarea şi consumul de energie electrică, căldură şi abur.

”Până la sfârşitul acestui deceniu, emisiile indirecte vor fi compensate pe întreg lanţul de aprovizionare, atât în procesul de producţie, cât şi la nivelul rezultatului final, de la cafeaua verde, la ambalare, logistică şi eliminarea reziduurilor”, spun reprezentanţii companiei.

Lavazza a direcţionat anul trecut 10 milioane de euro către proiecte de sprijinire a asistenţei medicale, educaţiei şi grupurilor vulnerabile din regiunea Piemont, din Italia. De asemenea, alte 2,5 milioane de euro au fost alocate pentru a sprijini comunităţile locale din Italia şi din străinătate. În pandemie, angajaţii au primit bonusuri bazate pe obiective în valoare totală de peste 4,5 milioane de euro.

”2020 a început foarte bine, dar izbucnirea pandemiei a schimbat totul. Suntem mulţumiţi de rezultatele obţinute, în ciuda complexităţii perioadei: veniturile au scăzut uşor, generarea de numerar a fost asemănătoare cu cea din 2019, iar rezultatele financiare au fost pozitive. Creşterea business-ului a fost cu mult peste media pieţei, atât în sectorul retail, cât şi în principalele noastre zone geografice. Nu ne-am oprit niciodată operaţiunile şi am continuat să investim, am luptat împotriva pandemiei prin donaţii care să sprijine comunităţile în care grupul îşi desfăşoară activitatea. Primele luni ale anului 2021, deşi încurajatoare, s-au dovedit dificile, dar suntem încrezători că avem stabilitatea şi puterea de a face faţă provocărilor şi că vom continua să dezvoltăm business-ul, pe baza unor resurse solide, a unei strategii coerente şi a abilităţilor excepţionale ale angajaţilor noştri”, a punctat Antonio Baravalle.

Înfiinţată la Torino în 1895, compania Lavazza este deţinută de familia Lavazza de patru generaţii. Este unul dintre cei mai mari producători de cafea din lume, cu 4.000 de angajaţi, grupul operează în prezent în peste 140 de ţări de pe glob. 70% dintre veniturile grupului sunt generate de către pieţele externe Italiei.

Companiile care fac parte din grupul Lavazza sunt Carte Noire Franţa şi ESP (achiziţionată în 2016, respectiv în 2017), Merrild Danemarca (cumpărată în 2015), Kicking Horse Coffee din America de Nord (preluată în 2017), Nims din Italia (achiziţionată în 2017) şi Blue Pod Coffee Co din Australia (preluată în 2018). La sfârşitul anului 2018, în urma unei achiziţii, a fost creată divizia Lavazza Professional, care include Office Coffee Sector (OCS) şi sistemele de aparate de tip vending Flavia şi Klix.


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed