Veniturile Telekom Romania au crescut uşor în primele nouă luni ale anului, până la 233,4 milioane de euro. ”Pentru 2023, ne aşteptăm ca mediul economic să fie şi mai dificil din cauza inflaţiei, iar criza energetică să continue”

”Telekom Romania a încheiat trimestrul al treilea cu venituri în valoare totală de 76,8 milioane de euro. Perioada de nouă luni s-a încheiat cu o creştere de 0,3%, faţă de nouă luni 2021, până la 233,4 milioane de euro”, anunţă compania.

La 30 septembrie 2022, Telekom Mobile înregistra 4,08 milioane de abonaţi şi utilizatori de cartele preplătite, în creştere cu 13,3% faţă de 30 septembrie 2021, ceea ce echivalează cu o creştere netă cu 390.000 de clienţi noi pe parcursul acestui an, dintre care 141.000 numai în trimestrul al treilea.

La sfârşitul celui de-al treilea trimestru, Telekom Mobile avea 1,82 milioane de abonaţi (în creştere cu 6,2% faţă de anul precedent) şi 2,25 milioane de utilizatori prepaid (în creştere cu 19,8% faţă de anul precedent).

„Primele nouă luni s-au desfăşurat într-un context complicat, în care totul s-a schimbat de la o zi la alta „, a declarat Dina Tsybulskaya, CEO Telekom Romania Mobile.

În al treilea trimestru din 2022, EBITDA a crescut cu 20,0% faţă de anul precedent, ajungând la 12,6 milioane de euro, pentru al şaptelea trimestru consecutiv, ca urmare a eforturilor consecvente şi continue de creştere a eficienţei operaţionale şi financiare. Pentru perioada de nouă luni, EBITDA a fost de 38 de milioane de euro, în creştere cu 89% faţă de anul precedent.

„Chiar şi într-un mediu de piaţă dificil, am reuşit să continuăm să ne creştem baza de clienţi şi să atingem noi recorduri. Am reuşit să facem acest lucru, deoarece ne concentrăm pe deplin pe client. Urmărim fără încetare programul nostru puternic de eficientizare a costurilor şi ne adaptăm cu rapiditate la condiţiile de business în continuă schimbare. Acesta este modul prin care reinvestim toate eforturile noastre în relaţia cu clienţii noştri”, a declarat Nicolas Mahler, Chief Financial Officer Telekom Romania Mobile.

Oferta de vară, lansată la jumătatea lunii iunie, a adus Telekom Mobile în trimestrul al treilea cel mai mare număr net de noi clienţi din acest an şi marcarea pragului de 4 milioane de clienţi în luna august.

În prezent, 100% din reţea este modernizată la standardul 4G / 4G+. De asemenea, compania continuă lucrările de conectare a staţiilor de bază la panourile solare, înlocuind sursele actuale de energie cu unele regenerabile. Telekom Mobile are deja peste 15% din staţiile de bază echipate în acest mod, fiind lider în acest sens în regiunea europeană.

În ultimul an, calitatea reţelei Telekom Mobile s-a îmbunătăţit în 1.200 de localităţi cu 10,6 milioane de locuitori. În prima jumătate a anului, modernizările au dus la o acoperire mai bună în peste 440 de zone urbane şi rurale, cu un total de 345.000 de locuitori, în timp ce acoperirea 4G a depăşit 98% din populaţie.

„Aşteptăm cu nerăbdare ultimul trimestru al anului, când cele mai bune oferte urmează să vină în timpul Black Friday şi Crăciunului. Pentru 2023, ne aşteptăm ca mediul economic să fie şi mai dificil din cauza inflaţiei, criza energetică să continue, iar efectele conflictului ucrainean să dureze. Astfel, luăm măsurile necesare pentru a traversa această perioadă”, a explicat Nicolas Mahler, chief financial officer al Telekom Mobile.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed