Versurile scrise de Lennon pentru o piesă Beatles, vândute cu 1,2 milioane de dolari

Licitaţia organizată la New York de casa Sotheby’s a fost câştigată de un american care a făcut strigările prin telefon şi a dorit să nu-şi facă publică identitatea.

Manuscrisul are două pagini, pe care Lennon a făcut corecturi şi însemnări cu cerneală roşie. Până la licitaţie, versurile i-au aparţinut unei femei care se ocupa de organizarea turneelor The Beatles.

Piesa „A Day in the Life”, compusă de Lennon împreună cu Paul McCartney, a fost inclusă pe albumul trupei din 1967, intitulat „Sgt Pepper’s Lonely Hearts Club” şi considerat revoluţionar pentru istoria muzicii.

În topul celor mai bune 500 de melodii ale tuturor timpurilor, realizat de revista Rolling Stone, „A Day in the Life” se află pe locul 26.

Precendentul record de vânzare la licitaţie era deţinut de versurile melodiei „All You Need Is Love”, care s-au vândut în 2005 cu un milion de dolari.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed