Veste proastă pentru ”Prima casă”. Statul nu mai riscă

Plafonul de garanții al programului Noua Casă, înlocuitorul Primei Case, scade cu un sfert în 2021.

Nivelul de garantare va fi de 1,5 miliarde de lei, cu 500 de milioane de lei sub cel de anul trecut, potrivit Fondului Naţional de Garantare.

Suma ar ajunge pentru circa 6000 de beneficiari, dacă s-ar lua în calcul plafonul maxim.

Anul trecut, plafonul de două miliarde de lei a fost aproape epuizat și garanția statului a ajuns la aproximativ 8.000 de beneficiari.

 

 

Valoarea locuințelor vechi sau consolidate care pot fi cumpărate este de 70.000 de euro, cu un avans de 5%. Pot fi achiziționate și locuințe mai scumpe, însă avansul va fi de 15%.

Prin program pot fi cumpărate case sau apartamente cu o valoare de cel mult 140.000 de euro. Pe acest segment programul nu diferă prea mult față de creditarea ipotecară normală a băncilor, care solicită un avans în zona acestui procent. Doar faptul că riscul este împărțit cu statul reprezintă o diferență.

Accesul în acest segment mai înalt al pieței a fost oricum îngreunat de decizia guvernului de a amâna aplicarea unei cote reduse de TVA de 5%. În 2020 fusese aprobată o decizie de a lărgi această cotă diminuată până la un plafon de 140.000 de euro, însă executivul pe finalul anului trecut a prorogat aplicarea pentru începutul lui 2022 cu argumentul că s-ar pierde venituri bugetare de 200 de milioane de lei.

Nivelul de 5% se va aplica ca și până acum, pentru locuințe de până la circa 93.000 de euro.

 

O escrocherie plecată din Rusia s-a extins în toată lumea. Mii de români au fost păcăliți

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed