Veşti bune de la ANAT: turiştii vor fi despăgubiţi dacă agenţia falimentează

0

Decizia constituirii unui fond de garantare a fost luată deoarece firmele de asigurare nu sunt interesate să acopere riscul de insolvenţă pentru companiile de turism, explică Alin Burcea.

 

Asigurătorii au fost reticenţi după ce, din 2009, din cauza crizei, mai multe agenţii de turism au intrat în insolvenţă sau în faliment.

 

Astfel, în ultimii ani, au dispărut peste 300 de agenţii de turism mici, dar şi câţiva touroperatori mari.

 

Actul normativ va fi gata în iulie

 

„Fondul de Garantare este cea mai mare provocare astăzi a agenţiilor de turism. De trei ani căutăm o soluţie, am discutat cam cu toate companiile de asigurări, dar acestea nu vor să asigure agenţiile de turism“, a declarat preşedintele ANAT pentru News.ro.

 

Asociaţia a angajat în acest scop un expert, Peter Barta, care face un studiu şi va realiza până la 15 iulie o notă de fundamentare, parte dintr-un act normativ, care va fi prezentat ulterior Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) şi Ministerului Economiei, pentru a fi supus aprobării.

 

 

„A venit şi o adresă de la Bruxelles, Guvernul trebuie să găsească o soluţie“, a precizat Burcea.