Victor Ponta: „Avem bani mai mulţi”

‘Vreau să prezentăm foarte clar principalele date ale rectificării bugetare. Şi, fiind toţi miniştrii prezenţi, cine e nemulţumit să zică acum, dacă e cineva, dacă nu, înţeleg că o vom pune în aplicare. (…) În primul rând este, în limbajul nu doar bugetar-fiscal, şi în limbajul omului obişnuit, este o rectificare pozitivă. Avem bani mai mulţi, cheltuieli mai mici decât au fost prevăzute în Legea bugetului aprobată de Parlamentul României. Deci, oricum o întorci, oricum o faci, e pozitivă, căci sunt mai mulţi bani. Fiecare român înţelege dacă are mai mulţi bani decât şi-a planificat şi a cheltuit mai puţin, sigur, că este o rectificare pozitivă’, a explicat premierul.

Potrivit acestuia, sunt asigurate ‘absolut toate drepturile constituţionale fundamentale – salarii, pensii, alocaţii, ajutoare de şomaj, disponibilizări’.

‘De trei ani şi jumătate ne-am obişnuit că e normal, dar să nu uităm când nu era normal şi când nu erau bani de pensii şi salarii. Deci, până pe 31 decembrie 2012, sigur, şi după aceea, dar vorbim pe anul 2016 nu există niciun fel de dificultate şi de problemă pentru drepturile fundamentale’, a spus Victor Ponta.

El a precizat că principala alocare bugetară la această rectificare se referă la ‘noi drepturi pe care Parlamentul le-a aprobat şi preşedintele le-a promulgat’.

‘Drepturi, din punctul de vedere al Guvernului, corecte, sunt de fapt reveniri în cele mai multe cazuri la ceea ce au tăiat alţii în 2010. Şi mă refer aici la faptul că alocăm toţi banii necesari, doamna ministru, nu vă lipseşte niciun leu, da, pentru plata alocaţiilor mărite pentru copii, pentru plăţile suplimentare aprobate de Parlament pentru veteranii de război, pentru foşti deţinuţi politici, pentru aviatori, personalul navigant, pentru diplomaţi, pentru grefieri, pentru toate categoriile sociale. Astăzi, când vorbim, la trei ani de la preluarea guvernării, nu mai există nicio categorie, care a fost nedreptăţită în 2010 – 2011, să nu-şi fi primit, practic, banii înapoi. Şi sunt lucruri în plus pe care am putut să le facem printr-o bună administrare’, a susţinut şeful Executivului

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed