VICTORIILE familiei BĂSESCU! Moșia de la Nana este bine

Lovitură uriașă dată familia Băsescu! Timp de aproape 4 ani de zile, fiica cea mare a fostului șef al statului, Ioana Băsescu, s-a lupta până în pânzele albe pentru a radia din cărțile funciare sechestrul constituit de Parchetul General. Până în primăvara acestui an, Ioana Băsescu s-a aflat în situația să dețină o moșie de 291 de hectare care figura în cărțile funciare ca fiind supusă unui sechestru penal. Ceea ce însemna că pământurile nu puteau fi vândute sau puse gaj la bănci pentru garantarea unor eventuale credite bancare. Numai că, surpriză!

 

În datele de 27 februarie și 13 martie 2019, Tribunalul Călărași a emis nu mai puțin de 28 de hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în camera de consiliu, prin care a admis, în integralitate, apelurile declarate de Ioana Băsescu împotriva deciziilor instanței de fond, în legătură cu plângerile formulate împotriva încheierilor de carte funciară în care au fost notate aceste sechestre penale asigurătorii. Și în toate cele 28 de cazuri, Tribunalul Călărași a dispus, fără cale de atac, radierea mențiunilor cu privire la instituirea acestor măsuri preventive de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal care vizează grupul infracțional din localitatea Nana, conform Jurnalul Național.

 

Articolul integral pe JURNALUL NAȚIONAL

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed