VIDEO. Luptă între cerbi, surprinsă în Piatra Craiului

0

Imaginile zilei vin din Parcul Național Piatra Craiului, unde mai mulți cerbi au fost surprinși în timp ce se luptau între ei. Motivul pentru care fac asta este că urmează să-și piardă coarnele la sfârșitul iernii, iar în felul acesta fac ultimele „antrenamente” pentru sezonul de împerechere de la toamnă, când are loc „boncănitul” cerbilor.

Iată imaginile:

Perioada de împerechere, boncănitul cerbilor, debutează în septembrie și se încheie în prima jumătate a lunii octombrie, în funcție de climă și altitudine. În această perioadă, cerbii se luptă, folosindu-și coarnele dezvoltate, pentru supremația asupra cârdurilor de ciute. Cerbii își anunță prezența prin mugete puternice prin care încearcă să-și intimideze adversarii, intensitatea sunetelor fiind și un indiciu al poziției masculului în ierarhie.