Viitoarea guvernatoare a statului New York susţine ca elevii să poarte în mod obligatoriu măşti pentru a se proteja de Covid-19

Hochul a spus, într-un interviu acordat emisiuni State of the Union de la CNN, că măştile pentru copiii din şcoli sunt ”ceva ce cred că trebuie să aibă loc” pentru siguranţa copiilor, a profesorilor, a administratorilor şcolii şi a comunităţii în general.

Ea a adăugat însă că va rămâne flexibilă şi va lua în considerare toate opţiunile pe măsură ce circumstanţele pandemiei continuă să se schimbe.

Directorul Institutelor Naţionale de Sănătate, Francis Collins, a declarat duminică pentru Fox News că focarele de infecţii apar în şcolile în care copiii nu poartă măşti, obligându-i să revină la învăţământul la distanţă.

Collins a spus că există un argument „foarte puternic” pentru purtarea măştilor în şcoli.

Hochul va prelua funcţia de guvernatoare a statului New York la sfârşitul acestei luni, pentru a finaliza mandatul nefinalizat al lui Andrew Cuomo, care demisionează după ce procurorul general al statului a constatat că a hărţuit sexual 11 femei şi a condus un loc de muncă toxic.

Hochul a spus că intenţionează să elaboreze o strategie pentru creşterea ratei de vaccinare împreună cu actualul primar al oraşului New York, Bill de Blasio, şi cu viitorul primar, care, potrivit aşteptărilor, ar urma să fie nominalizatul democrat Eric Adams.

California a devenit miercuri primul stat american care a cerut ca profesorii şi alţi angajaţi ai şcolilor să fie vaccinaţi sau să fie testaţi în mod regulat pentru COVID-19, o mişcare pe care guvernatorul democratic a numit-o ”un pas responsabil”.

Între timp, statele conduse de republicani, cum ar fi Texas şi Florida, se luptă pentru a impune şi a susţine în instanţă interdicţia ca guvernatorii să impună obligativitatea purtării măştilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed