Vin VREMURI GRELE pentru BUGETARI! BARNA a dat de înțeles asta

Vicepremierul Dan Barna afirmă, răspunzând unei întrebări, că este „posibil” ca în cursul acestui an să „plece”angajaţi din sistemul bugetar, el explicând că Executivul a cerut companiilor de stat „planuri de reformă explicită” şi că acestea pot avea drept consecinţă şi reorganizarea unor activităţi, anunță news.ro.

 

E INCREDIBIL! S-au golit spitalele din București de COVID!

 

 

 

„Reforma administrativă este în programul de guvernare şi este unul dintre obiectivele de policy şi ale acestui an şi ale anilor care urmează. La nivelul acestui buget primul pas a fost acela de îngheţa, de a păstra salariile la nivelul anului trecut tocmai din raţionamentul că trebuie să păstrăm un deficit de 7,2, nu ne permite o creştere de salarii”, a declarat Dan Barna, vineri seară, la Digi 24.

Celebrul TEODOSIE, noi declarații INCREDIBILE despre VACCIN și MASCĂ! VIDEO

 

 

El a precizat că Guvernul a cerut „planuri de reformă explicită” de la companiile publice şi de aceea în aceste cazuri nu au fost majorate bugetele.

Întrebat dacă vor pleca bugetari din sistem, viceprim-ministrul a răspuns: „Posibil să se întâmple lucrul acesta”. El a adăugat că planurile de reformă care au fost cerute la unele companii de stat pot presupune şi reorganizarea activităţii, drept consecinţă a optimizării activităţii acestora.

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed