Vine „urgia” tropicală! El Nino a început cea mai „fierbinte vară” din istorie

Il Nino, un fenomen meteorologic destul de rar, asociat în general unei creşteri a temperaturilor, a început în mod oficial. Va afecta, cel mai probabil, și România.

Agenţia americană de Observaţie Oceanică şi Atmosferică (NOAA) anunță că Il Nino urmează să își intre în rol şi urmează ”să se consolideze în mod treptat” în lunile următoare

El Niño este un fenomen caracterizat de temperaturi de suprafţă mai mari la Oceanul Pacific în zona Ecuatorului, dar care are consecinţe asupra întregii planete.

„El ar putea conduce la noi recorduri de temperatură” în anumite regiuni, avertizează într-un comunicat un climatolog NOAA, Michelle L’Heureux.

Cea mai caldă vară de Terra

În mai, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) avertiza că perioada 2023-2027 urmează să fie aproape sigur cea mai caldă înregistrată pe Terra, din cauza efectulului comun al El Nino şi încălzirii globale – provocată de emisii de gaze cu efect de seră.

El Niño are loc la intervale de doi până la şapte ani, iar climatologii preconizau de mai multe luni apariţia acestuia în acest an.

Crește și riscul de inundații

Fenomenul opus, La Nina, care tinde, din contră, să provoace o scădere a temperaturilor, era prezent de trei ani.

„În funcţie de forţa sa, El Nino poate cauza o serie de consecinţe, precum o creştere a riscului unor inundaţii puternice sau a unor secete în anumite regiuni ale lumii”, declară Michelle L’Heureux.

„Modificările climatice pot exacerba sau atenua anumite impacturi ale El Nino”, precizează ea.

În general, El Niño tinde să modereze activitatea urganelor la Oceanul Atlantic şi să o favorizeze la Oceanul Pacific, potrivit NOAA, citat de news.ro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed