Vinerea – ziua cea mai neagră pe șoselele din România

Vinerea este ziua cea mai neagră pe șoselele din țara noastră, când au loc cele mai multe accidente rutiere grave, arată datele prezentate de Poliția Română în Buletinul Siguranței Rutiere 2021. Astfel, anul trecut, în zilele de vineri s-au produs peste 770 de accidente grave, în timp ce 717 au avut loc duminica. În restul zilelor săptămânii, tendința este descrescătoare: 699 luni, 681 marți și 680 miercuri.


În medie, pe drumurile publice din România, în fiecare lună a anului 2021, au avut loc 410 accidente rutiere grave, în care și-au pierdut viața 148 persoane și au fost rănite grav 316. Lunile cu cele mai multe accidente rutiere grave sunt cele tradiționale de vacanță (iulie, august). Dinamica pe luni a accidentelor grave reflectă scăderea numărului acestora în prima parte a anului, în timp ce, începând cu luna mai, se constată o creștere a numărului acestora, până în luna august – ca urmare a creșterii mobilității în contextul încălzirii vremii, urmată de o scădere până în noiembrie.


Principalele cauze care contribuie la producerea accidentelor rutiere grave sunt neadaptarea vitezei la condiţiile de drum și traversarea neregulamentară de către
pietoni. Cele mai multe accidente rutiere grave au loc în mediul rural.


Din păcate, România ocupă, în continuare, primul loc în UE în ceea ce privește numărul deceselor cauzate anual de accidentele rutiere, iar Guvernul României a creat o Strategie Națională privind Siguranța Rutieră, pe care industria de asigurări dorește să o sprijine. La nivel local, în 2021, au fost înregistrate 93 de astfel de decese la un milion de locuitori, dublu față de media europeană.

Pe de altă parte, în Uniunea Europeană, siguranța rutieră s-a îmbunătățit considerabil în ultimele decenii, rata deceselor cauzate de accidentele rutiere fiind în scădere în ultimii 10 ani. Dacă ne raportăm la contextul mondial, Uniunea Europeană are printre cele mai sigure drumuri din lume, cu 44 de decese la un milion de locuitori.


În plus, România se află printre țările cu cele mai vechi flote de autoturisme, cu o vechime medie de 16,4 ani în 2021, comparativ cu media europeană de 11,5 ani.


Iar învechirea parcului auto se accentuează de un an la altul.

În acest context, la nivel local, siguranța rutieră rămâne una dintre prioritățile cheie pentru industria de asigurări. “Vom intensifica demersurile pe care le derulăm deja alături de autorități și de partenerii noștri, prin campanii de informare cu privire la importanţa luării unor măsuri de siguranţă și de prevenție rutieră adecvate, și nu numai”, au declarat
reprezentanții UNSAR.


Pe lângă suferința umană profundă cauzată de aceste evenimente nefericite, toate aceste accidente se reflectă și sub aspect economic în despăgubiri plătite victimelor de asiguratorii RCA, atât pentru pierderile materiale, cât și pentru cele morale suferite. De altfel, frecvența daunelor RCA în România rămâne una dintre cele mai ridicate la nivel european. Industria de asigurări din România a plătit în fiecare zi alendaristică a anului trecut despăgubiri de circa 2 milioane de euro doar pentru daunele RCA, aproape dublu față de 2016.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed