Daca ne uitam doar la profiturile bancii cu actionariat francez BRD Societe Generale, vedem o crestere a profitului net de peste 40%. Fara produse toxice, fara ipoteci securitizate, fara produse derivative. Pur si simplu, luand bani dintr-o parte si plasandu-i mult mai scump in alte parti. Atat timp cat lucrurile au mers bine, cat dobanzile la care bancile care activeaza in Romania reuseau sa atraga finantare erau foarte reduse, chiar si bancile au crezut ca profiturile lor nu au decat un singur sens. Prin urmare, au avut mai putina grija sa pastreze profiturile in tara care le-a generat, acordand prioritate exportului de profituri. Totul a mers bine pana cand lucrurile si-au schimbat sensul: Euro este mai scump acum cu aproape 40% decat la jumatatea lui 2007 si cu peste 15% mai scump decat in octombrie 2008. Dobanzile pentru leu sunt mai scumpe decat au fost in ultimii patru ani, iar perspectivele salariale au ramas in urma.
Parte a visului austriac, cel care a alimentat aceasta “orgie a creditelor”, cum o numesc jurnalistii de la EU Observer, a fost “privatizarea profiturilor”. Nu vreau sa cred ca a doua parte a visului austriac este “nationalizarea pierderilor”, adica atunci cand lucrurile au inceput sa mearga rau, plusul lor de avant sa fie acoperit prin sprijin de la statul roman.
De altfel, cred ca acesta a si fost mesajul primit de vicecancelar, in Romania, dar si in celelalte trei state. Vicecancelarul a primit oarecum raspunsul la intrebarea “cine va ajuta statul austriac”. Si am senzatia ca raspunsul a fost: “nu statul roman”.
